CNAIR a preluat astăzi de la constructor bretelele aferente nodului rutier Ilia

 

Potrivit lui Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CNAIR a preluat de la constructor bretelele aferente nodului rutier Ilia, lucru care permite deschiderea circulației rutiere pe lotul 4 – Deva – Ilia. Scarlat a adăugat că din momentul preluării, toate elementele trec în responsabilitatea Companiei: „Legislația ne permite să preluăm elemente ale lucrării. După avizul Poliției Rutiere, va fi deschis circulației lotul 4”. Astfel, în câteva ore se va putea circula pe cei 22 de kilometri, între Deva și Ilia. Lotul 4 al autostrăzii Lugoj- Deva este parte integrantă a coridorului 4 Pan european. Lucrările au costat aproape 420 de milioane de lei.

Pentru lotul 3, constructorul a primit 10 zile să remedieze deficiențele existente, astfel încât și cei aproximativ 21 de kilometri între Ilia și Holdea să fie deschiși traficului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus