Situaţie fără precedent în stabilirea criteriilor de salarizare la stat. Pentru prima dată, lefurile vor fi stabilite în funcţie de studii. Iar cel mai bine plătit bugetar va fi şeful statului, cu un salariu de aproximativ 20.000 de lei pe lună.

Salarii la stat în funcţie de studii: de la SUPERIOARE, pana la angajaţi NECALIFICATI. Astfel, vor dispărea anomaliile din prezent, când o femeie de serviciu cu vechime poate câştiga chiar mai mult decât un medic rezident. Este varianta guvernului pentru sistemul de salarizare.

“Ce am propus ca prima viziune a fost sa gandim o alta filosofie a salarizarii, in asa fel incat sa aduca eficienta. Ar fi pe T1 necalificati, T2 ar fi studii mediii faca BAC, T3 medii si postliceale, T4 scurte de scurta durata si superioara. Bineinteles intre fiecare din acest trepte o sa avem o limita minima si maxima”, a declarat Rovana Plumb, ministrul muncii.

O dată cu aplicarea noii legi, cel mai sărac angajat la stat va câştiga 1.200 de lei. Iar cel mai bine plătit bugetar va fi Klaus Iohannis. Salariul său va creşte de la 6.700 de lei la 20.000 de lei.

“Stiti foarte bine ca este un dezastru cu salariile in sistemul bugetar incepand de la presedinte si pana la primul ministru care au salarii mai mici decat secretara din orice companie. Ministerul muncii incearca sa o rezolve de jos in sus, adica ridicand salariul minim”, a declarat Victor Ponta.

Din cauza majorării salariului minim pe economie, 19 clase de salarizare se suprapun. Motiv pentru care, de la 1 iulie, statul se gândeşte să majoreze salariile pentru o parte din bugetari. Respectiv pentru cei care astăzi câştigă circa 1.000 de lei pe lună şi au studii superioare.

Majorările ar urma să se aplice în principal pentru angajaţii din administraţia publică vorbim aici fie de personalul contractual fie de funcţionari publici. Majorările ajug până la 30 la sută. Astfel, pentru un secretar general de primărie, cu un salariu de 1.000 de lei, în varianta majorării, leafa ar creşte la maximum 1.300 de lei.

În învăţământ, profesorii vor primi în acest an o majorare de 10% în doua tranşe. Prima, de 5% a fost deja aplicată de la 1 martie, urmând ca de la 1 octombrie lefurile acestora să crească din nou, tot cu 5%. Personalul nedidactic va primi însă până la 15%, tot de la 1 iulie, dacă varianta actuală a legii salarizării va fi aplicată.

CINE VA AVEA SALARIUL MAJORAT ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
medic veterinar – creştere până la 30%
inginer topograf – creştere până la 30%
secretarul primăriei – creştere până la 30%
Sursa: proiect Legea Salarizării

CU CÂT AR CREŞTE SALARIILE DE LA 1 IULIE
secretar general de primărie- 1.000 lei/lună
majorare de la1 iulie- maximum 300 lei
Sursa: Calcule România TV

CINE VA AVEA SALARII MAI MARI ÎN EDUCAŢIE
profesori – creştere 5% de la 1 octombrie
personal nedidactic – creştere până la 15% de la 1 iulie
Sursa: proiect Legea Salarizării

Sursa: romaniatv.net

Ţi s-a părut interesant articolul?

Distribuie pe Facebook pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Urmăreşte HUNEDOARA LIBERĂ.RO pe FACEBOOK

26 răspunsuri

  1. Dar despre reintroducerea sporului de doctorat, ce ne spuneti?

  2. Invazia de analfabeţi plini de diplome care mai de care își va găsi acum împlinirea.

  3. deveanu@yahoo.com' Profu de mate spune:

    Proiectul legislativ ar trebui completat, pentru a fi cvomplet, prin stabilirea unor praguri minime de spaga cu care sa se completeze veniturile ministrilor, secretarilor de stat, primarilor, presedintilor de CJ, sefilor de deconcentrate etc. Si cu sanctiunea drastica, in caz de nerealizare a pragului de spaga, a obligativitatii de a-si inmatricula autoturismul in Bulgaria. Bravo madam Rovana, esti cea mai tare, ai greutate in gandire, nu degeaba te numesti Plumb !!!

  4. Eu cunosc invatatoare care si-a dat doctoratul pe utilaj minier, o bibliotecara care si-a dat doctorat pe ingineria mediului, etc. …au ajuns sa fie cumparate pe banda titlurile…ar trebui sa se tina cont de doctorat doar la nivel universitar, academic sau in cercetare. In ritmul asta, ar fi ajuns sa aiba si femeile de serviciu doctorat…

    • Poate nu știai că bibliotecarele și învățătoarele au studii superioare….deci pot avea doctorat și deci luat pe merit….Ce idee să compari o femeie de serviciu cu un cadru didactic sau un om de cultură….Se pare că nu prea gândești,drăguță!!!!!Poate tu erai femeia de serviciu ……

  5. numai cei din plo nu sant bugetari nu pot benificia

    de mariri numai cei din primarii care futa tot inainte felicitari ganditi ff bine tineti o tot asa rusineeee traim intr o tara. de ….,

  6. mda … cunosc pe cineva care cu 8 clase (absolvite), acum e ditamai directorul la un hypermarket cunoscut ! baiatul i-a cazut cu tronc, unei sefe la personal si cu banii ei si-a luat diplome peste diplome …

  7. asa ca …. bani sa fie , totul se poate cumpara , daca ai destui

  8. P.S. acum sefa de personal e nevasta-sa !

  9. deveanu@yahoo.com' Profu de mate spune:

    Este foarte important sa se dea slujbe si salarii grase absolventilor de la cea mai mare universitate din lume, prestioasa Spiru Haret, creatia si febletea Abramburicai. Oceni haraso !!!

  10. ce pot sa spun ,dar despre medici si asistente care trebuie in fiecare an sa mearga la cursuri sau simpozioane,cu cat le veti mari salariile,ar trebui sa mariti salariile in functie de cat alearga un medic sau cat lucreaza un asistent medical
    multumesc.

  11. Privatul face pipi pe toate diplomele pe care le ai!Te plateste pentru ceea ce stii sa faci!

  12. NU MI SE PARE NORMAL ….CA O EDUCATOARE …INVATATOARE…SA AIBE SALARIU DE 3000RON [ 4 ORE PE ZI] SI UN INGINER IN FIRMA PRIVAT A…NICI MACAR 1500 NET.CU STUDI INAINTE DE 89. DUPA 89 STIM CUM AU FACUT STUDIILE CEI CARE NU AU DAT EXAMEN DE ADMITERE…VA PLACE PERFORMANTA DIN INVATAMINT????? NU CONTEAZA CE AI IN DULAP …CONTEAZA CE AI IN CAP….ASA CACI TARA ESTE PLINA DOCTORI IN TOATE DOMENIILE SI MERGE FOARTE PROST .INTII SA AIBA PERFORMANTA SI APOI SALARII…

    • PAIU_VERDE@YAHOO.COM' Violeta Popescu spune:

      DIN PACATE ORTOGRAFIA NU PREA AI STUDIAT- O… DESI AI FACUT FACULTATE INAINTE DE “89, IAR FAPTUL ACESTA NU TE SITUEAZA PE UN LOC SPECIAL. EXISTA DESTUI CARE AU FACUT FACULTATEA IN ACELE TIMPURI SI NU STIU SA DEOSEBEASCA UN WORD DE UN EXEL IAR DE COMPETENTA PROFESIONALA NICI NU SE PUNE PROBLEMA ASA CA ….

    • Da,cred că ești sincer mai ales din cauza greșelilor de gramatică….Dacă nu știi ce înseamnă munca de educator,munca cu copiii,câtă responsabilitate ai…..mai bine lasă-te păgubaș…..

  13. ptr VIOLETA.. PUTEM SA DISCUTAM SI DE WORD SI DE EXCEL….DAR DESPRE RADICALI,PROPORTI,SIRURI DE LIMITE,CALCUL DIFERENTIAL.LOGARITMI ETC…SA VEDEM CUM AI LUAT BACUL…..SI CE EXAMEN AI SUSTINUT DE ADMITERE{ NU DOSARE…ACESTEA SUNT PTR. CEI SLABI} TE PROVOC…

  14. In baza carei legi se poate transforma incadrarea unei persoane,pe un post superior ? Multumesc

  15. comantudorita78@yahoo.com' tudorița spune:

    Pentru cei cu studii superioare , funcționari publici, încadrați pe studii medii, întucât au absolvit facultatea înainte de ocuparea unei funcții publice, ce a-ți pregătit?
    Nu este normal să fie încadrați pe studii superioare,numai cei care o apsolvă după .
    Eu am absolvit Stiințe Juridice și Administrative, deci în domeniu,dar mi s-a respins cererea de promovare, din funcția publică de execuție,clasa III,referent,grad profesional superior, nivel inferior(studii medii),în consilier clasa I,echivalent studiilor de nivel superior. Motivul? Legea F.P.188/1999,Ordinul1932/2009,de promovare în clasă sunt interpretabile,dar de cele mai multe ori răspunsul este : nu sunt îndeplinite condițiile.
    Mulțumesc anticipat

  16. mutumaria@yahoo.com' mutu maria spune:

    de ce credeti ca un invatator sau educator nu merita sa ia salariul 3000 lei ,as dori un argument solid ,oare nu aici se formeaza viitorul nostru ca natie, nu aici se formeaza deprinderile de baza si principiile de viata ale viitorilor conducatori ai tarii .Nu stau sa judec unde a facut fiecare scoala pentru a fii calificat ,dar consider ca ca scoala este temelia viitorului.

  17. danielcalbaza@yahoo.com' Daniel Calbaza spune:

    Ca urmare, cei mai prost platiti bugetari pe studii superioare, aflati aproape de salariul minim pe economie, vor avea o crestere a salariului de maxim 30%, crestere care nu acopera sporurile taiate acum 6 ani; iar cei mai bine platiti bugetari vor avea cresteri de peste 300%. Ce fel de dreptate este aceasta?

  18. bflifestyle@yahoo.com' pheideas spune:

    Cum scapam de puturosii din administratie ? Prin introducerea unor criterii de competenta. Ma mir ca presedintele, care prin esenta este un om eficient, nu a sesizat …

  19. lunguflorica@64yahoo.com' Lungu Florica spune:

    Unde este dreptatea? Un referent agent agricol debutant primeste salariu minim pe economie mai putin ca paznicul de noapte.

  20. AFARA CU TOTI DACA NU FAC NIMIC PENTRU POPULATIE!!!!!!!!!
    CEA MAI BUNA SOLUTIE PENTRU CA TINERII SA NU PLECE DIN TARA SI MI SE PARE CORECT.OBLIGATI PATRONII SA OFERE SALARII MINIM 2400 DE LEI PENTRU CEI CU STUDII SUPERIOARE.
    DACA NU SUNT IN STARE SA FACA UN BINE PENTRU POPULATIE SA PLECE DIN PARLAMENTUL ROMANIEI TOTI CEI CE CONDUC ACEASTA TARA.COPII NOSTRI CU STUDII SUPERIOARE PRIMESC LA PATRONATE 900,1000 DE LEI SALAR MI SE PARE O NESIMTIRE MAXIMA.SI DE ACEEA SE MIRA DE CE PLEACA TINERETUL IN STRAINATATE.

  21. Este necesar din 2019 trecerea si a contributiei asiguratorie pentru munca de la angajator la salariat pentru ca vor fi bani si mai multi la bugetul statului ( dupa parerea mea ) . Propun ca salariile minime diferentiate sa fie de 2150 lei ( in loc de 2080 lei ) si 2400 lei ( in loc de 2350 lei ) . Va rog sa faceti o analiza cu acest lucru sa vedeti daca este bine sau nu , dar dupa mine spun ca va fi o idee buna .

Lasă un răspuns către alina Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus