Geanina Ianc, noul director al DGASPC Hunedoara, va avea un salariu de bază de 9.512 lei.

Marți, în ședința de îndată, consilierii județeni vor vota numirea în funcția de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Geaninăi Ianc.

Geanina Ianc a fost declarată admisă în urma examenului organizat în luna decembrie de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Potrivit proiectului de hotărâre care va fi aprobat marți, noul director general va avea un salariu de peste 2.000 de euro.

„Începând cu data prezentei doamna Ianc Geanina-Marina va avea un salariu de bază lunar de 9.512 lei, la care se adaugă un spor de condiţii deosebite de 566 lei”, se arată în proiectul de hotărâre.

Postul de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara a devenit vacant în urma demisiei Monicăi Georgescu, acuzată de DNA că a fraudat concursul pe care l-a câștigat. De atunci, alte două concursuri au fost organizate de ANFP, dar fără succes. Printre cei care au încercat să obțină acest post se numără și actualul subprefect al județului, Dorel Bretean.

2 răspunsuri

  1. gheorghitas407@gmail.com' Stoica gheorghita spune:

    Spor de conditii deosebite ?Pai nu cei care lucreaza efectiv cu batrani si copii ar trbui sa ia ?Daca tot sunt bani asa multi nu ar trbui angajati medici ( ca tot sunt someri) in casele de batrani si copii ? Acest spor e mai mare decat sl unui medic din rural.

  2. În România se pare ca, au înființat un soi de bugetari priviligiati-functionarii publici, unde leafa pleacă de la aproximativ 1000 euro în sus iar fraierii din sănătate și învățământ, va spun eu cu vechime maxima, asistenta în sistemul medical de stat 2000 lei din care bonuri în valoare de 200 lei…. SA LE FIE RUȘINE.

Lasă un răspuns către Stoica gheorghita Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus