Viperele pot fi întâlnite în zonele de stâncărie din Masivul Retezat sau din Masivul Şureanu, dar şi pe Cetatea Devei

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia turiştilor care doresc să facă drumeţii pe munte, în minivacanţa de Rusalii, că pe unele poteci sau pe stânci ar putea întâlni vipere sau alţi şerpi care ies la soare, precizând însă că aceste reptile nu atacă omul dacă nu se calcă pe ele, din greşeală.

„Este bine de ştiut că vipera nu atacă, însă ea ripostează atunci când, din greşeală, călcăm pe ea sau ne intersectăm cu traseul ei. Este bine ca atunci când urmăm un traseu să fim foarte atenţi unde şi pe ce călcăm pentru că s-ar putea ca vipera să se confunde cu vegetaţia sau cu poteca”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

El a arătat că pentru siguranţa deplasării pe munte se recomandă ca oamenii să aibă acoperită partea inferioară a piciorului, de la bocanc până la genunchi, ori să poarte un pantalon lung, o jambieră sau parazăpezi pentru a preîntâmpina, astfel, o muşcătură accidentală.

„Dacă suntem muşcaţi de şarpe, recomandarea este să anunţăm la numărul de urgenţă 112 sau la punctele Salvamont şi să stăm pe loc pentru a nu pune sângele în mişcare”, a menţionat şeful Salvamont Hunedoara.

Potrivit acestuia, viperele pot fi întâlnite în zonele de stâncărie din Masivul Retezat sau din Masivul Şureanu, dar şi pe Cetatea Devei.

„Şerpii ies mai mult atunci când se face cald. Ies la căldură în spaţiile deschise, în potecă, să acumuleze căldură. Când e umbrit, rece sau plouă, nu o să-i vedem”, a completat Bodean.

Salvamontiştii vor fi prezenţi, în aceste zile, în punctele de permanenţă din Râuşor, Pietrele, Parâng, la Alunii Negri, în Valea Jiului, Straja, Câmpuşel.

Zăpada mai persistă în zonele umbrite, pe vâlcele, şi sub creastă, unde s-a depozitat în iarnă din cauza viscolului.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus