În judeţul Hunedoara sunt 1.067 de copii în sistemul de protecţie specială

Organizaţia Salvaţi Copiii deschide două noi programe de prevenire a separării copiilor vulnerabili de familiile lor, în judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, astfel încât acestea să fie sprijinite activ să facă faţă, împreună, situaţiilor critice.

Potrivit unui comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii, dintre cei 3.645.267 de copii cu vârsta sub 18 ani din România, 52.783 se află în sistemul de protecţie a copilului, dintre care 17.096 – copii în servicii de tip rezidenţial, şi 35.687 – copii în servicii de tip familial. Pe lângă aceştia, anual, aproximativ 700 de copii sunt părăsiţi în unităţi sanitare, dintre care aproximativ 500 în maternităţi.

În Caraş Severin, potrivit datelor oficiale, sunt 893 de copii în sistemul de protecţie specială, dintre care 142 în servicii rezidenţiale publice şi 33 în servicii rezidenţiale private. Ceilalţi se află incluşi în servicii de tip familial: 490 la asistenţi maternali profesionişti, 166 în plasament la rude până la gradul IV şi 62 în plasament la alte familii/persoane.

În judeţul Hunedoara sunt 1.067 de copii în sistemul de protecţie specială, dintre care 127 în servicii rezidenţiale publice şi 236 în servicii rezidenţiale private, iar restul se află în servicii de tip familial: 225 la asistenţi maternali profesionişti, 401 în plasament la rude până la gradul IV şi 78 în plasament la alte familii/persoane.

„Instituţionalizarea are consecinţe dramatice asupra copiilor, atât în ceea ce priveşte integrarea socială, cât şi dezvoltarea psiho-emoţională. În foarte multe cazuri, vorbim despre copii iubiţi, dar pentru educaţia şi îngrijirea cărora familiile nu au resurse materiale. Aceste familii trebuie sprijinite şi îndrumate, astfel încât copiii să nu fie separaţi de mediul familial şi mai ales de afecţiunea părintească. Mai ales acum, în acest context atât de complicat al pandemiei, copiii vulnerabili trebuie să fie în atenţia noastră”, a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Prin proiect vor fi identificaţi şi monitorizaţi 230 de copii expuşi riscului de separare de familii – 115 din judeţul Hunedoara, şi 115 din judeţul Caraş-Severin, se arată în comunicat.

Activităţile efective de identificare şi monitorizare vor fi susţinute şi prin crearea a două reţele interinstituţionale, câte una la nivelul fiecărui judeţ, formată atât din reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, cât şi din ONG-uri şi alţi actori privaţi, cu roluri în protecţia, sprijinirea şi educaţia copilului.

Cei 230 de copii vor beneficia de servicii sociale complexe atât prin centre de zi (patru centre de zi, câte două în fiecare judeţ, dezvoltate prin proiect), cât şi prin servicii furnizate la nivelul comunităţii de echipe de specialişti.

Proiectul propus va contribui la prevenirea separării de familie a copilului prin identificarea realistă a cazurilor şi prin furnizarea de servicii adaptate necesităţii fiecărui caz în parte.

Proiectul Educaţie şi suport pentru copii vulnerabili este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman. Proiectul se va derula pe o perioadă de 36 luni (în perioada 04.06.2020-03.06.2023). Valoarea totală a proiectului este 5.117.764,52 lei din care valoarea cofinanţării UE 4.350.099,88 lei.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus