Cătălina Cumpănașu (FOTO)

Elevă în clasa a XII-a A – Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”

De la o fragedă vârstă, în cadrul fiecărui discurs inspirațional sau motivațional ținut cel mai adesea la ceremonii de început de an școlar, zile de naștere sau când ne plângem de diferite lipsuri, ni se spune cu ochi aproape înlăcrimați, din suflet, că cea mai importantă este sănătatea. Atinși de aceste cuvinte, pornim în viață gândindu-ne că și dacă poate ne vom împiedica pe acest drum anevoios, chiar dacă o vom mai lua la stânga în loc de dreapta, important e să avem puterea fizică de a ne ridica, să trăim îndeajuns cât să ne putem redresa cursul, care a fost schimbat de asemenea probleme insignifiante.

Totuși, aidoma majorității lucrurilor cu adevărat importante în viață, toată lumea pare să uite de această povață, până în momentul în care ea devine aplicabilă. O notă mică luată de un elev bun marchează inevitabil căderea sa ireversibilă în extrema cealaltă,  o temă mai lungă de două pagini se simte ca o încălcare a drepturilor umane, o factură e ca un testament primit prin poștă, iar lumina semaforului e aproape la fel de roșie ca fața cel-mai-grăbitului șofer nevoit să oprească.  E perfect uman să ne afecteze micile probleme în viață, dar când necazul devine sport național, iar orice abatere minoră de la „perfect” devine o dramă în toată regula, brusc toată lumea uită de importanța sănătății. Vorba vine, până la urmă degeaba ești sănătos dacă media e stricată, dacă tema are cinci pagini, dacă banii de plătit factura nu sunt și amenda de trecut pe roșu pică la țanc…

Rău cu rău, dar mai rău fără rău, în timpul acestor stări mizere în care ne aflăm toți, care mai de care mai grav, depinzând de cât de competitivi ne simțim în ziua respectivă,  ne bate la ușă boala. Îi deschidem și o primim cu pastile, cu supe și  foc în sobă, dar nu mai e o boală ca oricare. Trântește cu ușa și timp de ani buni nici că mai pleacă. Ne fură din sertare ani de școală, inele de logodnă și moțuri de bebeluși, ne cotrobăie de oportunități și ne scutură de simțuri. Când deschidem știrile, constatăm cu groază că nu e în vizită doar la noi, ci la toată lumea. Aliații ei cei mai de preț sunt chiar cei ce refuză să-i afirme existența, iar garda personală de corp sunt cei ce amuțesc și calomniază leacul care ne bate în disperare la geam.

Astfel ne trezim că în loc de catalogul școlar ne uităm într-un registru de la morgă, în cutia poștală sunt invitații roase pe la margini și CV-uri pentru posturi ce nu mai există,  iar din coada de la semafor, ne trezim în coada de la Urgențe. Într-o zi ploioasă poate stăm deasupra unei gropi, iar lacrimile ce odată le simțeam sărate pe buze, se preling în jos pe mască. Deodată, realitatea că sănătatea e cel mai de preț dar al vieții ne va lovi din plin, până la sânge, și ne vom întreba cum puteam odinioară să ne considerăm damnați din niște mărunțișuri. Apoi, lucrurile vor reveni poate parțial la normal, și vom uita din nou… Trecuți acum prin aceste experiențe, discursurile motivaționale vor avea o și mai mare încărcătură emoțională, poate vom vărsa și o lacrimă, dar vor fi tot condamnate uitării, iar importanța sănătății va rămâne un adevăr general valabil ce ne va îmbrățișa de la doi metri și el, pe care însă îl vom accepta mereu doar în momentul valabilității sale apoteotice și istoria se repetă…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus