Vineri, 15 Octombrie 2021, ora 18.00,  vă invităm la Spectacolul “Neînțelegerea” de Albert Camus, regia artistică și scenografia Ovidiu Radu. Spectacolul vorbește despre ceea ce înseamnă plecarea de acasă și revenirea după 20 de ani de tăcere, și cât de dificilă poate fi reîntoarcerea într-o casă în care locul tău nu a rămas gol. Cât de ușor un străin poate să redevină un fiu și un frate? Cu ce umplem golul lăsat de cineva drag? Care pot fi consecințele unei NEÎNȚELEGERI? La toate aceste întrebări putem afla împreună răspunsurile dacă veți fi alături de noi în sala de spectacol.

 

Prețul unui bilet este de 20 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%.

 

Sâmbătă, 16 Octombrie 2021, va avea loc Premiera spetacolului „Sărățele și friptură, o serată cu Decebal și Traian”, un spectacol de Lucian Țion

„O conversație obișnuită între două cupluri care se cunosc de 20 de ani alunecă în agresivitate și necunoscut pe marginea unor discuții în care identitatea națională se împletește (ne)armonios cu cea personală.
Un fel de „Zeul măcelului” din mediul autohton în care conflictele ideologice reprezentative pentru momentul contemporan încep să afecteze tot mai puternic relațiile inter-umane.
În ultimii ani a intervenit o ruptură în modul nostru de viață. Ce ne împiedică să ne bucurăm de ceea ce suntem și de ce nu ne putem adapta la ceea ce am devenit?” – Lucian Țion

 

Prețul biletului este de 30 sau 25 de lei, în funcție de categoria locului.

 

Duminică, 17 Octombrie 2021, de la ora 12.00 îi așteptăm pe cei mici și nu numai, în lumea basmelor. Am pregătit pentru ei, de la ora 12.00, Spectacolul “Fata moșului și față babei” după Ion Creangă, regia Horațiu Ioan Apan.

Demult, existau un moș și o babă. Baba avea o fată, dar și moșul avea una. Fata moșului era frumoasă, harnică, delicată, bună la suflet, pe când, fata babei era fix invers. Pentru a vedea peripețiile celor două fete dar și cum bunătatea, hărnicia și dăruirea înving răutățile, vă așteptăm la vizionarea spectacolului.

Prețul unui bilet este de 8 lei pentru copii și de 10 lei pentru adulții însoțitori.

 

Atenție!

 

Având în vedere că Municipiul Petroșani a depășit pragul de 6/1.000 în ceea ce privește numărul infectărilor cu Covid 19, accesul în sala de spectacole este permis doar celor care dețin certificatul verde. Sunt exceptați de la această obligație copii sub 12 ani. Masca la interior este obligatorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus