O comună liniştită din judeţul Hunedoara s-a transformat peste noapte într-unul din cele mai aglomerate locuri din România.
Localitatea Brănişca se află pe drumul judeţean 706 A chiar între cariera de piatră de unde se aprovizionează firmele care construiesc autostrada şi şantierul. Aşa că, zi de zi, localnicii trebuie să şi facă loc printre sutele de camioane care merg spre autostradă. Drumurile din localitate sunt pline de gropi, iar pereţii caselor au început să crape.
Drumul judeţean care trece prin localitate s-a deteriorat rapid sub greutatea camioanelor încărcate.
Numai într-o singură zi oamenii au numărat 315 maşini grele care au traversat satul. Localnicii din Brăniştea cer primăriei să readucă liniştea în comună.
Zilnic, un angajat al Consiliului Județean Hunedoara se află în zonă pentru a monitoriza situația. S-au montat limitatoare de viteză si un cântar pentru a verifica greutatea basculantelor.
Constructorul român s-a obligat să repare drumul imediat ce termină lucrările în zonă.
Lotul IV de pe Lugoj-Deva face legătura între localităţile Şoimuş şi Gurasada şi este cel mai avansat tronson al acestei autostrazi. Bucata începută în 2013 are termen de finalizare primăvara anului viitor.
stiri.tvr.ro
Acum și cu autostradă și cu sufletu-n rai, nu se poate….