Alocările financiare nerambursabile pentru anul 2016 au pus gaz pe focul care întreține lupta politică pentru Consiliul Județean Hunedoara.

Joi, consilierii județeni au aprobat finanțările nerambursabile pentru anul 2016 în condițiile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor alocate pentru activități nonprofit de interes general. Este vorba despre banii care sunt alocați anual de către Consiliul Județean asociațiilor, fundațiilor sau organizațiilor neguvernamentale fără scop patrimonial care inițiază și organizează acțiuni, programe, proiecte culturale și educativ-științifice, sportive, activități sociale și unităților de cult. Suma totală alocată este de 4,5 milioane de lei.

PSD ACUZĂ: Banii s-au alocat pe criterii politice

Social-democrații și consilierii UNPR s-au abținut la vot sau au votat împotrivă. Aleșii din opoziție susțin că alocările de fonduri nerambursabile s-au făcut strict pe criterii politice. Consilierul județean PSD Ioan Ștaier a reproșat conducerii CJ Hunedoara că atât cuantumul sumelor alocate, cât și numărul proiectelor aprobate se referă la asociații, fundații, biserici sau ONG-uri din localități conduse de primari liberali.

„Comisia specială a fost formată doar din consilieri PNL. La Culte, 84% din suma totală este alocată bisericilor din localități conduse de primari liberali și 16% în cele conduse de primari PSD. La Sport, 93% din bani merg la asociații și cluburi din orașe cu primari PNL. La Hunedoara, de exemplu, merg 37% din suma totală de la acest capitol. La solicitarea binomului de la Hunedoara, FC Hunedoara primește 480.000 de lei, iar ei nu au performanță! Aceste alocări au vreo legătură cu funcția dumneavoastră de director de campanie al PNL?”, a întrebat în plenul ședinței social-democratul Ioan Ștaier.

PNL SE APĂRĂ: Comisia specială a respectat Legea

Remarcile consilierului PSD l-au iritat vizibil pe președintele CJ Hunedoara, Adrian David, care a reacționat imediat acuzându-l pe Ioan Ștaier că folosește prilejul pentru a obține capital politic.

„Dacă ați fi catadicsit să treceți pe la Consiliul Județean ați fi văzut ce volum de muncă a avut comisia specială care a lucrat și 12 ore pe zi pentru ca dumneavoastră să aveți ce vota astăzi. Acordăm bani acelora care merită, dar nu președintele face asta. Este ultima dată când vă permit să faceți astfel de acuzații, cum că alocările financiare se fac pe criterii politice”, a declarat Adrian David.

Cine și ce bani a primit de la Consiliul Județean

La capitolul Sport, Consiliul Județean a aprobat 34 de solicitări din totalul de 40 depuse. Suma totală – 1,3 milioane de lei – a fost distribuită pentru finanțarea activității cluburilor sportive FC Hunedoara (480.000 lei), FC Autobergamo Deva (250.000 lei), Centrul de Judo Deva (120.000), Fundația For-Gym Deva (64.000 lei), Asociația Județeană de Box (50.000 lei), Club Sportiv CFR Simeria (45.000 lei), Clubul Sportiv Auto Karting, Federația Română de Tir cu Arcul, CSM Cetate Deva, Clubul Sportiv O-Ka-Do Hunedoara (câte 20.000 lei). Celelalte cluburi și asociații au primit sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

La capitolul Culte, au fost aprobate 172 de solicitări din totalul de 229. Suma totală alocată este de 2,5 milioane de lei și urmează să fie utilizată pentru lucrări de reparații, tencuieli, pictură, tâmplărie și instalații la bisericile tuturor confesiunilor din județ.

La capitolul Asociații pentru Tineret, au fost aprobate toate cele 23 de cereri de finanțare.  Suma totală alocată este de 150.000 de lei. De asemenea, Consiliul Județean va finanța și 21 de proiecte culturale în valoare totală de 200.000 de lei. Asociațiile pentru Asistență Socială au primit 350.000 de lei, numărul proiectelor finanțate fiind de 11.  

22 răspunsuri

  1. DAVID MINTE CU NERUSINARE!!!!!
    A FACUT PRESIUNI ASUPRA COMISIEI PRIN TOATE MIJLOACELE PE CARE LE ARE LA DISPOZITIE: VICEPRESDINTE CJ, PRIMARI (PRO MOLOT!!!!), FETE BISERICESTI(DOAR “FETE”),
    A REPROSAT, A JIGNIT, A IGNORAT ORICE AVERTISMENT SAU ARGUMENT VENIT DIN PARTEA MEMBRILOR COMISIEI!!!
    MINTE! MINTE! MINTE!

  2. scoli spitale ??? nimic ???

  3. raspuns peste D-nule redactor la intrebari pe vremea cand lucram pe la ziare ……se dadea si un raspuns!!

  4. sper ca de pasti va aparea un raspuns

  5. fghd@yahoo.com' gogu pristavnicu spune:

    Mugurel Ciusca fura mâncarea sportivelor si le pipaie . Ciusca , sa aduci inapoi parchetul pe care lai furat

  6. Nu e nicio noutate la PNL!

  7. Nimic nou sub soare! PNL-ul are doar interese proprii și să-și bage cât mai mulți bani în buzunare…

  8. Dam la popi, ca la copii ,bătrâni mai dăm ce rămâne de la cutia milei,Dați la ONG uri ca doar prin ei spălați bani, rușine să vă fie,oare …..

  9. chiparosultontonel@gmail.com' Chiparosul spune:

    DAVID…TIC-TAC, TIC-TAC!!! AMR, CAT?

  10. petrumircea57@gmail.com' Petru Mircea spune:

    Felicitări domnului Staier pentru sesizarea facută, aceste fonduri nu sunt pentru a îngrășa burțile partidelor politice în campania electorală.Fondurile trebuie folosite exclusiv de către asociații, fundații sau organizații neguvernamentale fără scop patrimonial care inițiază și organizează acțiuni, programe, proiecte culturale și educativ-științifice, sportive, activități sociale și unităților de cult.

  11. Normal, doar vin alegerile …PNL iști au nevoie de bani

  12. Rusineeee!!!!!

  13. Ca doar se apropie Campania Electorala….doar dam la ai nostri indiferent de nevoi.
    Personal nu as fo fost de acord sa se dea asa mult la FC Hunedoara!
    Spor la furat ….a-ti nenorocit judetul liberali imputiti,dar se apropie sfarsitul ”domniei” voastre…

  14. uncetatean@yahoo.com' un cetatean spune:

    uraaaaaaaaaaa a inceput campania si odata cu ea celebrele”pomeni electorale”

  15. Un lucru de remarcat :)) la FC Hunedoara sa alocat suma de 480.000 lei iar la asistenta sociala suma de 350.000. Domnule David ce performante au cei de la FC Hunedoara pentru a primi acesta suma si pe ce criterii ati alocat aceste sume enorme pentru niste cluburi sau asociatii care nu au performante?

  16. am o nelamurire. Cum de s-au alocat atatea fonduri pentru sport, biserici si alte asociatii iar pentru spitale, asistenta sociala, drumuri nu sunt fonduri? aaaa sau acestea nu necesita atentia dumneavostra stimati Consilieri judeteni (cei ce au propus si au sustinut aceste alocari bugetare).

  17. David e omul care calca pe cadavre ca sa ajunga la bani si la putere. Nu va lasati!!!!

  18. lucian48_hd@yahoo.com' Justitiarul spune:

    Cine împarte, parte-şi face – bursucul Adrian se pricepe!

  19. Domnilor consilieri judeteni, domnule presedinte Adrian David desi stiu ca nu o sa-mi raspunde-ti niciunul la aceasta intrebare dar vreau sa va intreb , acum cu actuala lege electorala in care bugetul de campanie este foarte restrans pentru fiecare candidat partid sau alianta, nu cumva miroase a mita electorala? Mie asa imi miroase, pompati bani in niste cluburi, asociatii sau biserici in orasele in care aveti candidati la primariile din localitatile respective. Oare pentru ce ati alocat acele fonduri la biserici, asociatii sau cluburi iar starea drumurilor din judet, starea unitatilor sanitare arata cum arata, starea scolilor sau liceelor din judet sunt cum sunt. De ce aceste unitati nu puteau primi acei bani?

  20. Adriane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii

  21. adrian david asta a invatat sa faca.

  22. rad.marcel_electrica@yahoo.com' rad marcel spune:

    Aschia nu sare departe de …Molot… si normal ca tot ce se imparte se imparte frateste…in PNL!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus