Un elev a ajuns la spital în vreme ce agresorul s-a ales cu control judiciar

In data de 19.09.ac, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată despre o infracțiune de lovire ce a fost comisă in incinta unui liceu din municipiu (victima – 16 ani, elev, autorul 25 ani, din Hunedoara).

Conflictul ar fi pornit de la neînțelegeri intre prietenele celor doi.

Dosarul penal vizează comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Astăzi, polițiștii l-au depistat pe prezumtivul autor al faptei, care a fost reținut preventiv pentru 24 de ore si prezentat magistraților, care au dispus, față de acesta, măsura controlului judiciar.

Tanarul va fi pus in libertate mâine, dupa expirarea ordonanței de reținere.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal din Hunedoara, pentru acordarea de ingrijiri medicale. A fost lovit cu un obiect contondent (baston telescopic) in zona capului.

Un răspuns

  1. Aici conduce lipsa de educație și relativa pasivitate a ”organelor” de ordine în fața actelor de violență.
    Ar trebui ca ORICE act de violență fizică să fie aspru pedepsit , până la dispariția fenomenului.
    Dacă cei care trebuie să asigure liniștea cetățenilor nu se implică, până la violențe de stradă generalizate nu mai e mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus