Orice comunitate trebuie să beneficieze, nu-i așa?, de o școală, de un spital, iar pe drumuri ar fi de preferat să nu-și rupă gâtul. Din păcate, în anii democrației noastre nemaipomenit de originală în aceste cazuri totul s-a făcut fără prea multă minte. Și continuăm!

Învățământul românesc de care tot facem atâta caz e praf. Nu are rost să detaliem, pentru că am pierde zile în șir fără să ajungem la o concluzie. Milioanele de modificări legislative în ceea ce privește învățământul ne-au dus unde suntem astăzi: habar nu avem ce dorim să facem în ceea ce privește educația. Meseriași nu avem, pentru că nu-s școli care să-i facă așa ceva, dar și dacă i-am avea, cam unde să lucreze? Care e proiectul de țară în învățământ?

Nici Sănătatea nu se simte prea bine. Mereu și mereu aceleași discuții – în România mori cu zile în spitale. Oare de ce? Pentru că sistemul este putred și e la un pas să se prăbușească. Și nu e lipsa banilor, ci nesimțirea și perpetuarea unor practici împământenite în ani în sistemul sanitar românesc.

Cât despre străzi, numai de „bine”. Nu suntem noi țara în care kilometrul de autostradă costă mai mult decât în orice țară din Uniunea Europeană? Suntem! Nu am ajuns noi țara în care avem „regi ai asfaltului” fără asfalt? Suntem!

Să nu vă mirați prea tare! Declinul va continua atât timp cât refuzăm să pricepem că România funcționează încă după împărțirea administrativ – teritorială din 1968, adică de 50 de ani, cu localități depopulate pentru care cheltuim sume exorbitante doar ca să le ținem în viață, nu să le mai și dezvoltăm. Să ne gândim că doar la noi în județ sunt 33 de localități care au sub 2.000 de locuitori. Nici nu mai are rost să pomenesc de orașe care cu greu se ridică la statutul de comună! Nici municipiile nu sunt ce ar trebui să fie, cel puțin la noi în județ. Cu banii împărțiți, cu totul supradimensionat, la care se adaugă și hoția perpetuă, cum credem că „școală, stradă și spital” ar putea fi proiect de țară?

Un răspuns

  1. cornelsimeria@live.it' cornel simeria spune:

    Ai dreptate! Tare mi-as fi dorit sa nu fie așa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus