Către Guvernul României În atenția domnului Florin-Vasile CÎȚU – Prim-ministru 5 februarie 2021 Stimate domnule prim-ministru, Motivația acestei scrisori nu este nicidecum una politică, ci mai degrabă una deontologică.

Doresc să vă atrag atenția asupra unui grup de tineri excepționali, pe care domnia voastră a decis să îl ignore complet. Vorbesc, desigur, despre absolvenții Programului Oficial de Internship al Guvernului României. În perioada 2013-2019, Guvernul României a organizat un amplu program de internship. Cei peste 1000 de interni care au lucrat la Guvern în această perioadă au fost tineri extrem de bine pregătiți, cu rezultate remarcabile pe plan educațional și în voluntariat, mulți dintre ei cu studiile finalizate în străinătate. Însă, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Puteți accesa pagina www.oldinternship.gov.ro, să verificați profilurile foștilor participanți și să vă conginveți. Din păcate, pe 4 februarie 2021, ați declarat în spațiul public că urmează să demarați „primul program real de Internship”.

Prin această afirmație, ați reușit să îi jigniți pe toți tinerii care au participat în trecut la Programul Oficial de Internship al Guvernului României, desconsinderându-le toată munca și motivația. Vă recomand să discutați cu Dacian CIOLOȘ, partenerul dumneavoastră de coaliție, întrucât și guvernul tehnocrat al domniei sale a continuat proiectul în anul 2016, când era la Palatul Victoria.

În trecut, cei interesați aveau la dispoziție o platformă, prin intermediul căreia încărcau documentele necesare și vedeau toți pașii aplicației, transparența fiind un element cheie al acestui program. Acum, ați solicitat ca studenții interesați să transmită o simplă scrisoare de intenție pe o adresă de email, fără să specificați un termen sau alte instrucțiuni.

Unde este transparența? Unde este profesionalismul din spatele acestui proces, la care tot faceți referire în ieșirile publice? Nu în ultimul rând, este regretabil că nu ați dorit să utilizați experiența și know-how-ul absolvenților din trecut pentru a contura acest nou program de internship. Mulți dintre ei sunt tineri cu o mare dorință de implicare, tineri deschiși care au dobândit o experiență profesională considerabilă, unii chiar în sistemul public. Nu era dificil să îi contactați, întrucât aveți datele lor centralizate în cadrul aparatului dumneavoastră de lucru, din anii anteriori. Stimate domnule prim-ministru, vreau să cred că ne dorim cu toții aceleași lucruri.

Ne dorim ca tinerii români de perspectivă să rămână aici, acasă. Ne dorim ca aceștia să își aducă aportul în dezvoltarea reală a societății românești, prin spiritul lor de implicare. În încheiere, vreau să fac un apel la decență. Programul de Internship al Guvernului României nu trebuie să fie un alt episod politizat din administrația publică. Programul de Internship trebuie să rămână deschis, transparent și accesibil pentru toți tinerii, așa cum a fost în trecut.

Cu sinceritate, Natalia-Elena INTOTERO Deputat PSD Hunedoara Președintele Comisiei pentru învățământ

2 răspunsuri

  1. Ce activă a ajuns natașa asta pe net după ce nu mai e la putere…
    Ce le mai știe ea acum pe toate cum trebuiau făcute…
    De ce oare n-a făcut nimic atunci când pesedeul călca totul în picioare ?
    Aaa, acum s-a deșteptat ?
    Păi să mai steie în opoziție vreo 50 de ani ca să se deștepte de tot !

  2. Eu am sa accesez pagina lui Valeriu Nicolae …..” Nutotei”….. si am sa citesc ce scrie despre fosta” ministereasa a romanilor de pretutindeni”

Lasă un răspuns către joiannis Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus