Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va avea 320 de posturi noi, astfel încât să asigure îndeplinirea atribuțiilor suplimentare care-i revin cu privire la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, contractele de credit pentru consumatori, procedura insolvenței persoanelor fizice și soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți. 

Potrivit unei hotărâri adoptate joi de Guvern, numărul total de posturi al ANPC va fi suplimentat la 940, exclusiv demnitarii. Din numărul total de posturi nou aprobat, 397 vor fi alocate pentru aparatul central al Autorității, iar restul de 543 sunt prevăzute pentru structurile teritoriale.
Pe lângă această suplimentare de posturi, actul normativ aprobat astăzi de Guvern prevede înființarea în cadrul ANPC a unei Direcții pentru insolvență persoane fizice, în contextul în care procedura insolvenței persoanelor fizice reprezintă o noutate pentru sistemul juridic și administrativ din România. Pentru noile atribuții care-i revin ANPC privind contractele de credit oferite consumatorilor și contractele de credit pentru bunuri imobile, va fi înființată Direcția  pentru cooperare și efectuarea schimbului de informaţii cu statele membre, derulare proceduri intermediari de credite și recuperare creanțe.
Ocuparea posturilor suplimentare se va realiza treptat, cu respectarea procedurilor și termenelor reglementate de legislația aplicabilă personalului bugetar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Din aplicarea prevederilor referitoare la creșterea capacității ANPC nu rezultă influențe financiare suplimentare asupra bugetului de stat, sumele necesare fiind asigurate în cadrul prevederilor bugetare aprobate Ministerului Economiei pe anul 2017, în calitate de ordonator principal de credite în coordonarea căruia funcționează Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.
Pentru anul 2017, aplicarea noii organigrame a ANPC se realizează cu respectarea prevederilor art. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Începând cu anul 2018, sumele necesare vor fi asigurate de către Ministerul Economiei cu încadrarea în limitele de cheltuieli aprobate de Guvern pentru perioada 2018-2021.
Noile reglementări asigură astfel ANPC condițiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile care-i vor reveni prin punerea în aplicare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

2 răspunsuri

  1. Marge.ionela.alina@gmail.com' Marge ionela spune:

    Este valabil si pt jud hd

  2. cetateanue@gmail.com' Cetățean UE spune:

    Iar se înroșesc telefoanele piloșilor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus