Sâmbătă, 10 august, între orele 20:30 şi 22:30, în Cetatea Deva, pe Platforma Artilerie Vest vor fi amplasate telescoape performante

 

Sâmbătă, 10 august, între orele 20:30 şi 22:30, în Cetatea Deva, pe Platforma Artilerie Vest vor fi amplasate telescoape performante, cu ajutorul cărora vor putea fi observate planetele Jupiter şi Saturn, împreună cu sateliţii lor, precum şi satelitul Pământului – Luna.

 Telescoapele sunt oferite de Societatea Română pentru Astronomie Culturală Timişoara.

Participanţii la eveniment vor avea parte şi de o seară de muzică folk, invitați fiind cântăreţii locali consacraţi: Mihai Iovan, Daniel Mogoșan și Dan Toma.

Partea de observare a cerului are loc doar dacă condiţiile meteo sunt favorabile.

Evenimentul organizat de Societatea Română pentru Astronomie Culturală Timişoara în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva se adresează atât turiştilor cât şi devenilor pasionaţi de ştiinţa care studiază aştrii.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, Telecabina care facilitează accesul în Cetatea Deva va funcţiona până la ora 23:00.

Utilizarea telescoapelor şi intrarea la concertul de muzică folk sunt gratuite!

Sursa: Primăria municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus