Cu siguranță cei mai mulți dintre voi vă doriți un organism puternic și sănătos, care să vă apere de boli și să reziste cu succes microbilor aflaţi în mediul înconjurător. Pentru a vă atinge obiectivul, trebuie în mod obligatoriu să începeți să acordați o importanță mult mai mare modului în care vă alimentați zilnic.

O alimentație sănătoasă presupune hrană echilibrată și variată

Specialiștii în nutriție recomandă diete care să conțină o gamă variată de alimente, de la fructe, legume, până la ouă, lapte cereale, paste făinoase și cărnuri ușoare. Astfel, potrivit medicului Cecilia Birău, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, din alimentația zilnică nu trebuie să lipsească proteinele, lipidele și glucidele. O cantitate considerabilă de proteine conțin: laptele, brânza, carnea, soia și ouăle. Un singur ou conține peste 6g de proteine și mai mulți nutrienți importanți pentru buna funcționare a organismului. Lipidele sunt substanțe organice grase de care organismul are, de asemenea, nevoie. Pentru aportul de lipide este recomandată carnea slabă, precum cea de curcan sau peștele (pentru că și acestea conțin grăsimi ascunse, deși în cantități mult mai mici decât carnea de porc). Glucidele, mai exact zaharurile, trebuie extrase în principal din fructe și legume dulci. Hrana zilnică trebuie să fie cât mai variată, iar porțiile cât mai mici. Medicul Cecilia Birău mai spune că este recomandat ca alimentația zilnică să cuprindă cinci porții de legume și fructe (o porție însemnând cantitatea care poate fi ținută de fiecare în pumn).

De preferat ar fi să optați pentru trei porții de legume și două de fructe. Dar este foarte important ca acestea să fie proaspete. Un bun exemplu de fruct proaspăt, extrem de sănătos și bogat în vitamine este mărul, fruct recomandat necondiționat de medicii specialiști în nutriție, persoanelor de toate vârstele. Mărul este un fruct recomandat, în primul rând datorită prospețimii sale care se păstrează o perioadă îndelungată. Mărul poate fi consumat aproape tot anul și se găsește în piețe și supermarketuri la prețuri destul de accesibile. Mărul conține zaharuri uşor asimilabile, polivitamine naturale, săruri minerale şi alte substanţe nutritive benefice organismului.

Micul dejun, cea mai importantă masă a zilei

Dacă obișnuiți să săriți peste micul dejun înseamnă că nu sunteți informați suficient cu privire la importanța acestei mese. Nutriționiștii atenţionează că dacă ștergeți micul dejun din mediul zilnic, metabolismul își încetinește activitatea, iar astfel veți fi lipsiți de energie pe parcursul întregii zile. Mai mult decât atât, studiile arată că cei care „sar” peste micul dejun au mult mai multe șanse de a deveni obezi. Cea mai importantă masă a zilei, micul dejun, trebuie să conţină, în principal, fibre şi proteine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus