„Sunt singurul parlamentar hunedorean care a coborât vreme de 10 ani în subteran, care a mâncat pâinea amară și greu câștigată a minerilor.”

După ce, în urmă cu o săptămână, deputatul PNL Bogdan Țîmpău l-a acuzat pe senatorul UNPR Haralambie Vochițoiu de ipocrizie în abordarea problemelor de la Complexul Energetic Hunedoara, parlamentarul din Valea Jiului a venit cu o replică rostită de la tribuna plenului Senatului.

Declarația lui Bogdan Țîmpău, AICI.

Declarația politică are titulul Jaful și incompetența pun lacătul pe minele Văii Jiului și pe industria energetică din România și tratează abordarea celui mai fierbinte subiect al momentului. Parlamentarul din Valea Jiului pretinde că și-a câștigat dreptul de a vorbi despre soarta minerilor, în comparație cu alți parlamentari din județ.

Haralambie Vochițoiu spune că această situație „nu ne putea conduce în acest punct fără concursul incompetenței, lăcomiei, pasivității și jafului practicate de  o clică restrânsă, care a dispus cu iresponsabilitate ani la rând, sub forme diverse, de bogăția reprezentată de huilă și importanța acesteia pentru sectorul energetic național” și continuă răspunzând acuzațiilor care i s-au adus în ultima perioadă.

„Este departe de mine gândul să mă substitui organelor de cercetare penală sau să fac treaba Ministerului Energiei. Nu acesta este motivul pentru care am solicitat instituirea unei Comisii parlamentare de anchetă sau am înaintat spre dezbatere un pachet de măsuri complementare simplei reorganizări a companiei care, luată separat, ar fi insuficientă pentru eliminarea pierderilor. Am făcut aceste lucruri pentru că sunt singurul parlamentar hunedorean care a coborât vreme de 10 ani în subteran, care a mâncat pâinea amară și greu câștigată a minerilor iar soarta ortacilor mei și a familiilor acestora a fost și rămâne o prioritate a mandatului meu. Pentru drepturile lor, pentru supraviețuirea acestui important sector energetic al României, am propus 8 inițiative legislative, unde evidențiez declararea huilei ca Resursă minerală de interes strategic, prin modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003; am depus 14 interpelări, precum și zeci de alte întrebări, declarații politice și luări de cuvânt în plen. Mi-am câștigat cu prisosință dreptul la cuvânt pe această chestiune deosebit de importantă și nu voi permite să mi se facă procese de intenție, nici de agitatori care pretind că-i reprezintă pe mineri, nici de persoane cumpărate din presă cu bani publici, nici de aceia care caută să politizeze orice demers legitim de redresare a C.E.H.”, spune senatorul Haralambie Vochițoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus