Pomenirea lui se face în ziua de 13 septembrie.

„Îngerul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioane!” (Condacul sfântului)

În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta în cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!”.

Se spune în părțile Hațegului că un tânăr, pe numele Ioan, a părăsit casa părintească din satul Silvașul de Sus și s-a decis să trăiască alături de călugării de la Prislop, devenind și el călugăr. Ducea o viață aleasă, de rugăciune, muncea și săvârșea fapte bune. Din păcate, nu se cunoaște cu exactitate vremea în care a trăit. Istoricii vorbesc de secolul al XV-lea sau de prima jumătate a celui următor. În tradiția populară este numit Sfântul Ioan de la Silvaș, dupa locul nașterii sale.

După câțiva ani, Ioan a decis să se desprindă cu totul de cele lumești. A dorit o viață liniștită, retrasă cu totul de lumea înconjurătoare. Ioan a găsit un loc situat cam la 500 de metri de mănăstirea Prislop, pe malul abrupt al râului Silvuț (sau Slivuț). Aici și-a săpat singur, cu dalta, o chilie în piatră, cunoscută și astăzi sub numele de „chilia” sau “casa sfântului”. Aici, el și-a petrecut restul zilelor rugându-se necontenit, sporind și mai mult în sfințenie. Preoții spun că numai Dumnezeu știe cum și-a săpat chilia acolo.

De pe atunci era foarte căutat de credincioși, care îl considerau un sfânt în viață pentru mulțimea vindecărilor care aveau loc după ce Ioan se ruga pentru cei care veneau să-i ceară ajutor.

ioandelaprislop

Tradiția populară spune că Sfântul Ioan de la Prislop a sfârșit prea devreme. Unele povești spun că a fost împușcat din greșeală, cu îngăduința lui Dumnezeu, de doi vânători care au tras înspre chilia sa în timp ce își făcea o fereastră. Altele – că a fost confundat cu o fiară sălbatică de doi vânători, aflați pe versantul celălalt al prăpastiei și care l-au împușcat fără să știe cine era. Așa s-a săvârșit din viață cuviosul sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop. Rudele i-au ridicat trupul din peșteră și l-au depus în biserica de la Silvaș. Vestea despre viața sa aleasă și despre moartea lui tragică a ajuns până în Țara Românească, de unde au venit câțiva cuvioși călugări, care i-au cerut trupul de la rude și l-au dus într-o mănăstire de acolo, dar nu se știe care este aceasta. Credința în Sfântul Ioan de la Prislop s-a întărit după moartea sa. De altfel, povestea lui este menționată încă din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea de cronica în versuri intitulată „Plângerea sfintei mănăstiri a Silvașului, din eparhia Hațegului, din Prislop”, scrisă de ieromonahul Efrem. În orice caz, el nu trebuie confundat cu egumenul Ioan care a cârmuit mănăstirea în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, iar în anul 1585 a fost ales mitropolit al Transilvaniei, cu scaunul în Alba Iulia, unde a rămas cam până în anul 1605.

În cartea sa, „Sfinți Români”, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu spune că Ioan de la Prislop a fost, este și va fi – pentru credincioșii din părțile Hațegului si Hunedoarei – o pildă vie de sfințenie, iar „chilia” sau „casa” lui rămâne mereu un loc de pelerinaj și de reculegere sufletească pentru toți cei care caută cuvânt de mângâiere și de întărire în locurile de mare frumusețe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâția cuvioși călugări cu viață aleasă și bineplăcută lui Dumnezeu.

La trei ani dupa decembrie 1989, Ioan de la Prislop este canonizat oficial printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 20 iunie 1992. Pomenirea lui se face în ziua de 13 septembrie. Este înscris în sinaxar și în calendarele Bisericii Ortodoxe Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus