Aleșii se străduiesc să profite de orice ocazie pentru a aduna voturi. Primarul Viorel Arion nu s-a putut abține nici măcar în Noaptea de Înviere.

Totul s-a petrecut la Catedrala Eroilor din municipiul Hunedoara, unde sutele de credincioși au primit în timpul Slujbei de Înviere căni inscripționate cu chipul primarului Viorel Arion însoțit de un mesaj de sărbători. Fapta contravine atât normelor legale, cât și celor bisericești.

Contactat telefonic, preotul Ioan Tiric de la Catedrala Eroilor s-a arătat extrem de deranjat de subiect și, înainte de a spune că nu vrea să comenteze în niciun fel situația, a declarat că tot ce a oferit Biserica, a oferit cu drag, dar că nu știe de unde provin acele căni.

„Nu am făcut campanie electorală, campania electorală nici nu a început. Noi, tot ce oferim, oferim cu drag, nu pentru a impune ceva. Nu sunt implicat și nu mă implic în campania electorală. Nu sugerez nimănui nimic. Întrebați-i pe cei care au împărțit, eu nici măcar nu am fost la ei să vad ce fac”, a declarat pentru Hunedoara Liberă preotul Ioan Tiric.

Scandalul a luat amploare după ce hunedorenii au postat pe rețelele de socializare fotografii și filmulețe din timpul slujbei. Din imagini reiese că acele “căni electorale” au fost împărțite de staff-ul lui Viorel Arion în imediata apropiere a Bisericii.

Dincolo de oportunismul electoral al primarului Hunedoarei, cine poate garanta că respectivele căni erau curate și dezinfectate? Nu cumva, din dorința de a puncta electoral, Viorel Arion a pus în pericol sănătatea a sute de hunedoreni, invitându-i practic să folosească niște căni în condiții de igienă discutabile?

Reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei nu au putut fi contactați până la această oră pentru a oferi un punct de vedere față de cele întâmplate la Catedrala din Hunedoara. 

12 răspunsuri

  1. sulitasa@yahoo.com' aLin Na spune:

    Domnule Bogdan H esti de rahat! Trebuia sa te agiti ca a dat Primarul cani pentru Paste. Eu una nu am prins, dar as fi fost incantata sa primesc una. Succes Primarului Arion, am inteles ca a asfaltat aproape tot orasul.

    • Bogdan Hăulică spune:

      Doamnă/Domnișoară, sper să primiți cana mult dorită.

      • Nea Haulica, daca stateai si matale de vreo 6 ori la rand faceai rost de un serviciu de cani de ceai, lapte sau ce mai consumi matale.

        • Bogdan Hăulică spune:

          Am una cu Moloț din 2008, îmi ajunge :))

          • Bogdane , las-o pe duduie in pace , e suparata ca nu a facut rost de cana in care probabil cel mai bun lucru ar fi fost sa colecteze materia din care a afirmat ca ai ffi alcatuit si sa se bucure de ea impreuna cu ilustrissimul primar de Hunedoara !

      • nutragedomsemaca@gmail.com' Lăscărică spune:

        Da, o cană plină de asfalt să primească doamna. În meclă. :)))

  2. D-l primar s-a ghidat atunci cand a impartit cani cu paste ,dupa zicala Domnul sa aiba grija de voi ,eu am nevoie de voturi.Poate se sezizeaza OPC sa-i ceara dl. primar actele care trebuie sa insoteasca orice produs si care ajunge la populatie,acele cani aveau declaratii de conformitate,proceduri prin care sa ateste siguranta alimentara si multe altele.

  3. babutgheorghinaflorentina@Gmail.com' Gheorghina spune:

    aAlin Na,,ce nume frumos “, să nu încercați să dați vina pe diasporă când la alegerile prezidențiale ne vom ciocni din nou de Băsescu,Iohanis,Ponta, sau ori care alt renegat ale partidelor pe care voi din țară le votați :PSD,PNL,UDMR,sau altele de după, ,89”!Sînt mulți cetățeni care nu cunosc nimic despre politică sau nici nu-i interesează doar pomana,oferită de acestia in schimbul unui vot in tipul companiilor elecrorale.Politica de 26 de ani din Romania este cea mai dezastruoasă din toată istoria poporului nostru.Aceste clase politice se inscaunaza la alegerile primare adică a primarilor unde cei ca tine sînteți tragedia si pentru un pachet de pomană sau o cească ne vindeți țara! In functie de nr.primarilor se inscauneaza numarul,senatorilor si deputaților care devin majoritari si conduc guvernul,adică țara. Deci dacă (fac o paranteză ),la nivel de țară DDS are cei mai mulți primari,atunci si in senat si guvern ei sînt dominantii,iar legile se supun la vot,normal că tot ei câstigă!Dacă o femeie care a dus o găină la doctor,a fost condamnată la 7 ani de închisoare cu ,,mită “,cum îți explici tu că cel care mitueste cu cesti,pachetele,la o populație nu este tras la răspundere. (tot mită e)? … ei au imunitate parlamentară, nu ii prinde legea,dar această lege au dictat-o ei,ca să poată face afaceri cu agricultura zacanintele,economia defrusarea si vinderea padurilor etc.a țării noastre!

  4. parinteleserghiei@yahoo.ro' serghiei spune:

    Scria cumva pe acele cani “votati Arion!”. Din cate vad scrie doar ca ureaza sarbatori fericite. Asa scrie si pe marile afise care au umplut panourile publicitare din oras unde sub poza viceprimarului scrie ca acesta ureaza sarbatori fericite! Care e diferenta? Domnule Haulica, daca nu ma insel la alegerea primarului ati avut o contributie insemnata! Cand ati fost corect , atunci cand il sustineati sau acum cand il criticati?

    • Bogdan Hăulică spune:

      Și atunci, când am crezut că vrea să facă ceva bun și trainic pentru oraș, și acum după ce am constatat că avea alte gânduri.

  5. Pingback: Viorel Arion și-a început campania cu stângul! - Hunedoara Libera

  6. alina@yahoo.com' ALISIA spune:

    RUSINE DOMNULUI PRIMAR SI SPER HUNEDORENI SA NU-I MAI DATI O A DOUA SANSA ,ALTFEL VA MERITATI SOARTA.SI IN NOAPTEA DE INVIERE S-A GANDIT LA ALEGERI,SI NU LA INVIERE DOMNULUI.

Lasă un răspuns către ALISIA Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus