Foarte multe persoane au încasat sume fabuloase de pe urma indemnizaţiei de creştere a copilului.

La nivelul judeţului Timiş, existau beneficiari care primeau chiar şi peste 20.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că, în decursul a doi ani (perioada de acordare a indemnizaţiei), mulţi timişeni au câştigat peste 100.000 de euro, bani cu care puteau să-şi cumpere chiar două apartamente!

Noua legislaţie a plafonat, prin OUG nr. 55/2017, suma pentru indemnizaţia de creştere a copilului la valoarea de 8.500 de lei.

Chiar dacă banii par mulţi, în Timiş au existat nu mai puţin de 55 de persoane care primeau mai mult de 8.500 de lei pe lună, iar trei dintre ele aveau chiar indemnizaţii de peste 20.000 de lei.

Majoritatea acestor persoane sunt din Timişoara sau din comune periurbane (Giroc, Dumbrăviţa şi Giarmata).

După cum a declarat Diana Cojoleanca, directoarea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, în judeţul Timiş există aproximativ 10.500 de persoane care beneficiază de indemnizaţie pentru creştere a copilului.

sursa: renasterea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus