Vasile Siegfried Mureşan a fost ales europarlamentar pe lista PNL, în urma scrutinului din 26 mai 2019, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central la 3 iunie 2019.

S-a născut la 20 septembrie 1981, la Hunedoara. A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti (2004) şi a continuat studiile cu un master în ştiinţe economice şi management la Universitatea Humboldt din Berlin, conform http://www.siegfriedmuresan.eu/.

În 2006, a primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei şi a făcut parte din programul internaţional de stagii al Bundestag-ului. Ulterior, a activat timp de trei ani în această instituţie, în funcţia de consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene a parlamentului german, Gunther Krichbaum.

În 2009, s-a mutat la Bruxelles, unde a lucrat iniţial în Parlamentul European. A obţinut prin concurs, în 2011, postul de consilier politic pentru probleme economice şi sociale în cadrul Partidului Popular European (PPE). În ianuarie 2014, a devenit consilier politic principal al PPE, potrivit sursei citate.

La 25 mai 2014 a fost ales în Parlamentul European pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP).

Este vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European. Este membru al Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE – Moldova şi al Delegaţiei la Adunarea Parlamentară ‘Euronest’, potrivit http://www.europarl.europa.eu/. De asemenea, este membru supleant al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi al Delegaţiei pentru relaţiile cu India.

La 14 martie 2019, Biroul Executiv al PNL a votat lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, Siegfried Mureşan ocupând a treia poziţie.

sursa: agerpres

3 răspunsuri

  1. PNL@PSD.ro' Prin ei insisi pentru ei insisi ! spune:

    La “export” juni cu CV-uri lustruite, de profesie bursieri (si care n-au facut nimic palpabil pentru Romania…), acasa…personaje ca D-a Senator Harau, calcand grosolan si peste legile scrise si peste cele ale bunului simt.
    Acesta-i Noul PNL populat cu personaje ce au ca numitor comun oportunismul si dorinta de capatuiala…. Pe scurt, mai rai decat PSD-istii !

Lasă un răspuns către CetateanCinstit Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus