Conducerea sindicatului a acuzat marți administrația CEH că s-a grăbit atunci când a decis să ceară insolvența complexului, fără să ia în calcul toate efectele ce ar putea să apară ca urmare a acestui demers.
“Situația este îngrijorătoare. Consiliul de Administrație al CEH a făcut o analiză insuficientă atunci când a cerut insolvența. Există riscul de blocaj financiar. Guvernul trebuie să găsească o soluție rapidă pentru ca societatea să nu ajungă în incapacitate de plată”, a declarat marți, pentru AGERPRES, vicepreședintele Sindicatului “Muntele”, Cristian Iștoc.
Potrivit acestuia, sentința Curții de Apel Alba Iulia readuce CEH în situația în care se afla înainte de declararea stării de insolvență și toate deciziile luate de administratorul special provizoriu vor fi anulate.
În opinia liderului sindical, există riscul ca situația financiară a CEH să se deterioreze brusc și de aceea este necesară implicarea statului, ca acționar majoritar al complexului, în impiedicarea falimentului societății.
AGERPRES
Ultimele comentarii