Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat astăzi că este prea devreme să se pronunţe în legătură cu o eventuală demolare a lotului 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, din cauza unor posibile erori de execuţie, aşa cum s-a întâmplat în cazul lotului 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu, şi aşteaptă rezultatul unor expertize complete, fiind vorba despre acelaşi constructor.

“Noi, ca să ne asigurăm că ceea ce s-a întâmplat pe Orăştie-Sibiu nu se va mai întâmpla şi pe alte tronsoane, am demarat, odată cu licitaţia pentru reparaţii, o licitaţie pentru expertiză completă pe tot tronsonul Orăştie-Sibiu şi, având în vedere că acelaşi constructor a lucrat şi pe Lugoj-Deva, pe lotul despre care vorbim, se va face şi acolo o expertiză şi va fi începută odată cu această expertiză, din timp, ca să avem rezultatele cunoscute, să ştim ce măsuri să luăm operativ”, a menţionat şeful de la Transporturi, la Palatul Parlamentului. 

Potrivit unor informaţii apărute în presa centrală, o porţiune din cei 17 kilometri de autostradă ai lotului 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva ar putea fi demolată din cauză că s-a constatat folosirea materialelor de slabă calitate, la fel cum s-a întâmplat cu lotul Sălişte-Cunţa al Autostrăzii Orăştie-Sibiu. 

În data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe Autostrada A1 Orăştie – Sibiu începând din 7 septembrie, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii. CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăştie – Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porţiunea de 200 – 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare şi reconstrucţie în conformitate cu proiectul tehnic aprobat. 

Autostrada Lugoj – Deva, respectiv loturile 2, 3 şi 4, are preconizată ca dată de finalizare trimestrul III al anului 2018, iar valoarea investiţiei se ridică la 410 milioane euro, potrivit unui document al Ministerului Fondurilor Europene. (AGERPRES)

capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus