Deputatul PSD, Sorin Marica, vorbește într-un interviu despre importanța măsurilor recente luate de Guvern.

Rep: Cum vedeţi parteneriatele public-privat ca posibilitate de dezvoltare locală?

Sorin Marica: Am fost primar şi cunosc foarte bine limitările bugetare şi dificultăţile financiare cu care se confruntă comunităţile locale mici. Poţi să ai o mie de idei şi o sută de proiecte, cel mai important aspect rămâne susţinerea financiară a investiţiilor pe care doreşti să le faci în infrastructura localităţii sau în servicii de utilitate publică. Realizarea unor parteneriate public-privat ar fi putut fi o soluţie punctuală, dar am putut constata, şi din proprie experienţă, cât de ineficace a fost legislaţia de până acum şi cât de multe blocaje au rezultat din tentativele administraţiilor locale de a o pune în practică.

Rep: Aveți un exemplu de legi care au produs astfel de blocaje?

Sorin Marica: Aş face o scurtă referire la Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010.  Specialişti în domeniu mi-au demonstrat că legea aceasta a fost un eşec total. În perioada în care a fost în vigoare nu s-a încheiat niciun proiect de parteneriat public-privat. Legea nr. 178/2010 s-a dovedit de asemenea inaplicabilă  şi din cauza faptului că nu a fost foarte clar formulată. În plus, actul normativ a instituit un paralelism legislativ, în sensul că se aplica doar atunci când nu se aplica legislația concesiunilor și a achizițiilor publice. O altă dificultate a fost la momentul respectiv şi lipsa interfeței din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), necesară pentru publicarea anunțurilor de selecție, ceea ce nu au permis dezvoltarea unor proiecte în parteneriat public-privat și atragerea de finanțare privată, așa cum se preconiza. De abia în ianuarie 2013 SEAP a adăugat această funcționalitate, făcând astfel posibilă publicarea anunțurilor de selecție și a anunțurilor de atribuire a contractelor de acest tip.

Rep: Ce părere aveți despre noul act normativ care reglementează astfel de parteneriate public-privat?

– Intervenţia Guvernului în acest domeniu era absolut necesară şi urgentă. Toate reglementările prevăzute in noul act normativ au un scop final foarte pragmatic: simplificarea procedurilor legale de încheiere a unui contract de parteneriat public-privat. Comprimarea termenelor de atribuire a contractelor pe baza unui studiu de fundamentare, eliminarea tuturor avizelor ex-ante, renunţarea la normele de aplicare a legii, introducerea posibilităţii de a încheia astfel de parteneriate şi pentru operarea de servicii – toate acestea sunt prevederi care cu certitudine vor facilita constituirea de parteneriate public-privat. Alte elemente importante ale noului cadru normativ au în vedere posibilitatea ca partenerul privat nu numai să îşi recupereze investiţia, dar să şi poată realiza un profit rezonabil. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus