Conducerea CJ Hunedoara a prezentat luni, în cadrul unei conferințe de presă, principalele repere din activitatea instituției pentru anul 2017.

Consiliul Județean Hunedoara intenționează să construiască un stadion nou în Municipiul Hunedoara. Anunțul a fost făcut luni, în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a declarat că administrația județeană se va asocia cu Primăria Hunedoara pentru realizarea acestui obiectiv, dar că la proiect pot adera și alte administrații locale.

„Ne dorim să facem asocierea, în primă fază cu municipiul Hunedoara. Sunt și alte UAT-uri care pot sprijini. Ne propunem să ne implicăm și, în același timp, să punem bazele unei echipe de fotbal competitive”, a declarat Mircea Bobora.

Vicepreședintele CJ, Daniel Andronache, a declarat că acest stadion va fi ridicat în primul rând pentru echipa FC CORVINUL Hunedoara.

„O singură echipă poate juca: FC Corvinul Hunedoara. Am constituit un colectiv de lucru care urmează să stabilească detaliile, inclusiv foaia de parcurs a proiectului. Chiar dacă și Primăria Deva are un proiect de construire a unei Săli Polivalente, indiferent câte baze sportive am avea, întotdeauna sunt prea puține”, a declarat Daniel Andronache.

9 răspunsuri

  1. Ar fi extraordinar.Dar trebuie gandit din start sa fie un complex sportiv la care, daca se poate, sa aiba acces orice om care doreste sa faca miscare.Felicitari deocamdata pentru idee!

  2. sepipopajr@yahoo.com' autostivuitoru spune:

    genial 😀 !! facem stadion desi nu avem echipa de fotbal :)))

    • Geniule, trebuie început cu ceva, altfel vorbim despre “oul sau găina” ; cu baze sportive din anii ’60 unde te plouă în mare parte și nu ai toaletă cumsecade sau spații de servicii, nu poți atrage generațiile tinere sau femeile la un spectacol sportiv de nivel european.

  3. Pe cele 2 stadioane -Corvinul,,,,si Constructorul ….ce se va face?
    Hoteluri,Mall-uri, sunt pregatite cu dedicatie….pentru potentii oameni de afaceri ai zilelor noastre?
    Situate in zone centrale acestea sunt tentatii optime la care Primaria se face partasa…
    Bravos….
    Tot orasul arata ca dupa bombardament-atat caile de acces pietoni,parcuri.sosele ,trotuare,cat si cladirile pestrite,petecite,cojite,RUSINE CUM ARATA -ZONA DIN FATA TEATRULUI-unde totul se descompune,TERENUL VIRAN al fostei cantine UNDE ESTE PLANTAT INFO-POINTUL-ASA SE PRIMESC TURISTII ?-CU PEISAJE SELENARE LA INTRARE IN ORAS(IN BEZNA),BURUIENI,GROPI,,MLASTINI SI SPARTURI IN ZONA CENTRALA-
    Se lucreaza pompieristic,cu hei rupul,apar tot felul de idei halucinante iar orasul se scalda intr-un gri bacovian…
    Scoateti mai intai orasul din groapa (ca sa nu zic din,,,,,) macar pana la cota ” O,”repejor ca vin iar alegerile , apoi dati drumul la nazbatii….ca incepeti sa le amestecati de va pierdeti prin minunile care va zboara prin neuroni.
    Si nu uitati-dorinta e una iar putilinta e alta, nu incepeti lucrari cu bataie lunga cu mari sanse sa se piarda in timp si bani….DAR CU DEDICATIIIIN

  4. altaintrebare@gmail.com' altaintrebare spune:

    Daca se va realiza e super, dar imi e teama ca e doar un proiect marca CJ doar asa de imagine. In loc sa arunce cu asemenea proiecte, sa nu uite ca DJ-ul Santulhalm – Hunedoara e jalnic, ori sa nu uite ca teatrul din Hunedoara e si acum inchis. Pana nu se vad realizate niste investitii mai minore, nu ai cum sa crezi ca un stadion nou se poate realiza la Hunedoara.

  5. stadionul trebuie sa aibepista de atletism asa cum are actualul stadion!in rest felicitari pentru idee.si deva trebuie sa aibe un stadion nou desi am inteles ca se va face si in DEVA

  6. Ideea e foarte buna si absolut necesara.Dar daca faceti stadionul nou lasati si pista de atletism asa cum exista pe actualul stadion, alfel stadionul il veti folosi doar pentru fotbal si spectacole dar nu si pentru iubitorii altor forme de miscare.Repet:faceti mare greseala daca nu faceti stadion cu pista de atletism, mai ales ca Hunedoara a avut si o campioana mondiala la triplusalt pe Marieta Ilcu dar si un bronz la Jocurile Olimpice pe regretata Maria Ciocan , locul III la Atena in cursa de 1500 m. Nu puneti jos traditia atletismului hunedorean cu iediile voastre nasoale de a demola si strica ce a fost bun!Daca nu aveti habar de sport intrebati specialistii si nu doar oamenii din partidele voastre care majoritatea nu pot alerga mai mult de 25 de metrii.

  7. tiberiu17@personal.com' Dute dami pace spune:

    Sa va f.. stadioanele si tot ce inseamna spalare de bani , proiecte princ are se pot trage pentru buzunarele voastre, alearga oamenii lesinati de foame fara locuri de munca fara atatea si atatea, stadioane ne trebuiau bun bun de tot , jeguri ordinare

  8. Geniule, trebuie început cu ceva, altfel vorbim despre “oul sau găina” ; cu baze sportive din anii ’60 unde te plouă în mare parte și nu ai toaletă cumsecade sau spații de servicii, nu poți atrage generațiile tinere sau femeile la un spectacol sportiv de nivel european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus