În ultimele săptămâni, spațiul public este dominat de dezbaterile care vizează sistemul judiciar din România. Clasa politică este împărțită: dreapta acuză noua putere că vrea să-și subordoneze Justiția, ceilalți spun că primii s-au folosit de procurori și judecători pentru a plăti polițe mai vechi unor adversari politici. S-a vorbit și despre piedici puse luptei anticorupție. Discursurile se acutizează pe zi ce trece, iar intențiile anunțate ale Guvernului de a promova acte normative cu privire la grațiere și amnistie au aruncat în aer orice logică a discursului public.

Am văzut oameni de bine scandalizați, i-am văzut din nou pe tinerii frumoși și liberi protestând în piață, cerând, desigur, spitale nu grațieri, dar am văzut și ceața în care suntem băgați.

Mogulul fugar Sebastian Ghiță, cel pe care autoritățile îl caută după ce șters-o ca în filmele cu James Bond, ne obligă prin informațiile dezvăluite să ne oprim măcar pentru o secundă și să ne întrebăm dacă nu cumva grozăviile pe care le relatează sunt adevărate. Într-o înregistrare audio, aflăm cu stupoare că fostul președinte al României crede că trăim într-un „stat mafiot”, în care dosarele și sentințele sunt pregătite din timp. Că dosarele politicienilor se discută la cel mai înalt nivel, la cafea, în biroul șefului Statului. Poate că aceasta este cea mai gravă afirmație din toate dezvăluirile lui Ghiță cel Fugar. Fosta șefă antimafia din România, Alina Bica, vorbește cu lejeritate despre cum funcționa sistemul, despre presiuni și șantaj. Anumite complete de judecată sunt lăudate, prezentate ca etalon pentru justiția europeană, rămânând ca noi să înțelegem, probabil, că altele n-ar fi chiar așa de … europene.

Dacă acuzațiile la adresa sistemului sunt adevărate, chiar și în parte, atunci asistăm la o dilemă legală și morală fără ieșire: un mecanism de justiție defect nu prezintă garanția că soluțiile pe care le indică sunt cele corecte, cele drepte. În contextul acestui adevărat cutremur al democrației românești, înainte de a stabili cine pe cine grațiază, ce condamnați eliberăm și pe cine amnistiem, ar trebui clarificat urgent acest aspect: oare toți cei condamnați au ajuns în pușcării în urma unor procese corecte? Întrebarea este fundamentală, iar răspunsul este obligatoriu și urgent.

Da, lupta anticorupție trebuie să continue fără niciun fel de dubiu. Da, cei care fură (mai ales din bani publici), trebuie pedepsiți. Da, corupția înseamnă sărăcie, înseamnă sisteme publice de educație și sănătate putrede, falimentare. Corupția înseamnă umilința pe care o simt românii în fiecare zi. Dar, pentru a se face Dreptate avem nevoie de o Justiție asupra căreia să nu planeze nici cea mai mică umbră de îndoială. Avem nevoie de certitudinea că toți românii care se bucură de prezumția de nevinovăție vor avea parte de o dreaptă judecată, nu de una aranjată prin birourile serviciilor de informații sau ale vreunui mahăr politic.

Așadar, problema care trebuie rezolvată este mult mai gravă și mai profundă decât grațierea îngânată de premierul Sorin Grindeanu și blamată de Președintele Iohannis. Când încrederea în Justiție este zdruncinată de acuzații fără precedent (mai grav, venite tocmai de la cei care au fost în ultimii ani implicați la cel mai înalt nivel de decizie!), toate instituțiile de control ale statului trebuie să intre în alertă. Este adevărat că au fost dosare fabricate? Dacă da, cine și ce fel de comenzi a dat Justiției, dar și cine din acest sistem le-a executat? Este obligatorie o anchetă care să stabilească fără echivoc dacă tot ceea ce s-a spus în spațiul public despre legăturile dintre politicieni, ofițeri de informații, procurori și judecători este adevărat sau nu. Numai cunoscând adevărul, românii vor avea încredere în Justiție.

Statul de drept este acela în care toate instituțiile funcționează în baza unor Legi în interesul menținerii echilibrului și democrației, respectiv al respectării libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Pentru ca statul de drept să existe, cetățenii trebuie să aibă încredere în sistemul democratic, iar încrederea se câștigă sau se pierde într-un moment de răscruce ca acesta.

Un răspuns

  1. Bogdanel !
    Cred ca ai face bine daca l-ai intreba si pe Berbeceanu ce crede despre propunerile tale si ale prietenului tau Laurentiu Nistor .
    Poate faci un interviu cu Domnul Berbeceanu si atunci aflam si noi de la sursa cum se vad lucrurile ,mai ales ca el stie despre ce vorbeste .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus