Joia din Săptămâna Luminată este temută în popor. I se mai spune și "Joia rea". Și asta pentru că ar fi, potrivit credințelor, o zi răzbunătoare, nefastă, necurată, dacă nu este respectată cum se cuvine.

Lumea îi mai spune și “Joia Verde” pentru că de ea depinde dezvoltarea recoltelor și renașterea naturii. Prima săptămână după Paşte, cunoscută şi sub denumirea de Săptămâna Luminată, are o semnificaţie aparte. Potrivit credinţei populare, în acest interval, de la Înviere până la Duminica Tomei, Raiul este deschis.

Pe de altă parte, în lumea rromilor, e zi de mare sărbătoare, fiind celebrate, cu fastul caracteristic „Paștile țigănești”.

Ca să nu ai parte de probleme, nu se spală şi nu se albesc rufele. Nu se lucrează la câmp, ca să nu crească iarbă pe unde nu trebuie. Nu e bine să pleci la drum, căci se spune că există risc mare să te rătăcești. Cine muncește în această zi sărăcește. Nu se face nimic și pentru a ține departe tunetele, trăsnetele, grindina și vijeliile, scrie realitatea.net.

Joia din Săptămâna Luminată e o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi.

“Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor: 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel “sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Potrivit credințelor, “Joia Rea” este o zi răzbunătoare, nefastă, necurată, dacă nu este respectată cum se cuvine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus