Subprefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, pare a fi luat de valul campaniei electorale și uită că statutul său de înalt funcționar public îi interzice să participe la întâlnirile politice cu caracter electoral. Vasilică Potecă a participat luni (dovada în fotografia de mai jos) la Delegația Permanentă a PNL Hunedoara, la care au fost prezenți candidații liberali la alegerile europarlamentare și liderul formațiunii, Crin Antonescu.

Vasilică Potecă, omul de încredere al liberalilor

Apartenența lui Vasilică Potecă la PNL este un mister dezlegat de mult. În 2010, acesta a fost unul din principalii finanțatori ai campaniei electorale a candidatei PNL, Mariana Câmpeanu. Mai exact, conform Monitorului Oficial al României, Vasilică Potecă a donat aproape 80.000 de lei în contul campaniei electorale a celei care avea să devină deputat în Colegiul 3. Suma reprezintă valoarea ochelarilor de vedere împărțiți alegătorilor din Colegiu.

Drept recompensă, Vasilică Potecă a fost numit subprefect la propunerea PNL, în anul 2012, imediat după ce USL a preluat guvernarea. Ce uită Vasilică Potecă este că, în calitate de înalt funcționar public, nu are voie să facă vreunui partid campanie electorală. Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art. 44 alin. (3), „funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.”

Subprefectul riscă sancțiuni

Vasilică Potecă pare a fi ignorat avertismentele transmise prefecților și subprefecților de către viceprim-ministrul Gabriel Oprea, care le-a atras atenția că, în această campanie electorală, modul în care își fac datoria este analizat în detaliu. În aceste condiții, nu este exclus ca Vasilică Potecă să fie prima victimă colaterală în războiul dintre actuala guvernare și opoziție.

“Mesajul este unul simplu și foarte clar: respectați legea întocmai, indiferent care sunt competitorii electorali, stați departe de activitatea și de interesele politice ale partidelor și sancționați orice abatere de la lege, fără discriminare. (…) Trebuie să ne facem datoria. Este foarte important să fim o echipă. Trebuie să respectăm în primul rând legea, cu profesionalism, trebuie să arătăm tuturor că România este o țară europeană”, a declarat Gabriel Oprea vineri la videoconferință cu prefecții.

Liderii PC și PRM din județ, fani ai candidaților PNL

De la întâlnirea de luni nu au lipsit nici președintele PC Hunedoara, Petru Mărginean și nici președintele PRM Hunedoara, Mihai Irimie. Primul s-a exprimat deja cu privire la alianța PSD-PC-UNPR numind-o „Alianța lu’ pește”. Al doilea, ca primar de comună, motivează că depinde de bunăvoința baronului liberal de Hunedoara, Mircea Moloț.

„Sunt un om liber. Am fost invitat la acel eveniment, nu puteam să-l refuz pe cel care a fost președintele Senatului”, a declarat Petru Mărginean pentru Hunedoara Liberă.ro.

Printre cei care au participat la întâlnirea electorală a liberalilor s-au aflat și șefi de instituții și societăți comerciale din subordinea Consiliului Județean Hunedoara.

4 răspunsuri

  1. Don Petrica, din ce coalitie faci parte? Joci la doua capete? nu e frumos

  2. Paguba-n ciuperci.Un oltean mai putin ,sef in ardeal.

  3. Pingback: Subprefect demis după ce a participant la un miting al lui Antonescu – Stiri pe surse - Cele mai noi stiri

  4. Pingback: VASILE POTECA,SUBPREFECTUL DE HUNEDOARA,DEMIS DUPA CE A PARTICIPAT LA UN MITING ELECTORAL ORGANIZAT DE PNL-ANTONESCU LA DEVA! | Octavpelin's Weblog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus