Au furat dintr-o locuință din Bretea Română, au fost prinși și reținuți de polițiști
Cei doi sunt din Petroșani și Petrila
Cei doi sunt din Petroșani și Petrila
Un petrilean în vârstă de 36 de ani s-a ascuns de Poliţie după ce s-a urcat la volan deşi avea permisul suspendat.
Comunicat de presă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, luni, că se ia în calcul schimbarea modalităţii de programare “cel puţin” pentru centrele de imunizare din[Mai mult…]
Leul s-a depreciat, luni, cu 0,18 bani faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,9261[Mai mult…]
Bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a scăzut, duminică, cu până la 14%, la 51.541 de dolari pe unitate, anulând cea mai mare parte a creşterilor din ultima săptămână, transmite Reuters.[Mai mult…]
A început bătălia pe Mircia Muntean. Până acum, la Deva, doi candidați au simțit nevoia să se folosească de numele fostului primar. Este vorba despre Răzvan Mareș și Florin Oancea. Pe ultimul[Mai mult…]
Pot fi admiși candidații care au fost medaliați în concursuri de atletism, canotaj, scrimă, pentatlon modern, natație, box, escaladă, volei, handbal, baschet, fiecare tip de competiție (națională/ internațională, juniori/seniori) având alocat un anumit punctaj
Regimul termic va continua să fie oscilant în următoarele două săptămâni (19 aprilie – 2 mai), cu perioade în care vremea se va încălzi dar şi cu intervale în care valorile termice[Mai mult…]
Pesta porcină a fost identificată într-o exploataţie din localitatea Velţ şi într-un fond cinegetic din Avrig, fiind stabilite măsurile ce se impun, informează, vineri, Prefectura Sibiu. “Pe raza judeţului Sibiu au fost[Mai mult…]
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunţat, vineri, că în ultimele 24 de ore s-au imunizat 3.037 de persoane, dar niciuna în cadrul proiectului-pilot de vaccinare în cabinetele medicilor de familie,[Mai mult…]
De Ziua Mondială a Sănătăţii, în judeţul Timiş a început, miercuri, vaccinarea anti-COVID-19 în cadrul unui proiect-pilot pentru România, până acum pe platformă figurând 50 de medici de familie care vor vaccina[Mai mult…]
,,Trio Petre” în concert online – miercuri, 28 aprilie, ora 18:00 Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită, miercuri, 28 aprilie 2021, la ora 18:00, la un concert[Mai mult…]
Matia Corvin a fost al doilea fiu al lui Ioan (Iancu) de Hunedoara
Netflix a anunţat primul său serial cu prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa Meghan, relatează marţi dpa. Platforma de streaming va lansa un program numit “Heart of Invictus”, care va[Mai mult…]
Instrucțiuni despre datul din coate pentru băgarea în … poză
Riscul de violență domestică crește cu 35%, atunci când într-un cuplu femeia câștigă mai mult decât partenerul ei de sex masculin – soț sau iubit, potrivit unui studiu, sugerând că bărbații nu[Mai mult…]
Copyright © 2021 — Hunedoara Libera. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Symmetric Studios.
Ultimele comentarii pe site