Promisiunile din campania electorală se dovedesc încă o dată vorbe în vânt

Ideea construirii unei centuri ocolitoare a municipiului Hunedoara nu aparține actualei administrații, dar a fost preluată din mers și prezentată ca o investiție care vizează dezvoltarea atât a zonei turistice din jurul Castelului Corvinilor, cât și a noii zone industriale de pe fosta platformă siderurgică.

Într-adevăr, realizarea unui drum care să pornească de la intrarea în municipiul Hunedoara (zona Izvor) și să ajungă în Centrul vechi al orașului via noul parc industrial, ar avantaja atât turismul, cât și economia. Mai mult, drumul ocolitor ar asigura un trafic mai liniștit în oraș, având în vedere că ar urma să preia inclusiv traficul greu. Numai că acest drum costă bani!

Un drum electoral pentru care nu s-au găsit soluții

Deputatul ales în municipiul Hunedoara, Carmen Hărău, a promis în 2012 că va stărui în „a aduce bani” la Hunedoara pentru o serie de obiective, printre care se numără și centura ocolitoare a orașului. Din păcate, deputata nu și-a îndeplinit această promisiune, după cum nu a reușit să aducă bani nici pentru Castel, mocăniță, centru pietonal, parc de distracții, troleibuz, locuințe pentru tineri, adăposturi pentru câini și alte obiective prezentate în pliantele electorale împărțite hunedorenilor.

Dar asta, firește, nu e o crimă; cu toții știm că în campaniile electorale politicienii sunt în stare să promită marea cu sarea, multe lucruri la care nici măcar nu putem visa. 

Arion a găsit soluția: Nu se poate să se poată!

Că municipalitatea din Hunedoara nu are banii necesari să construiască un astfel de drum, nu este niciun secret. Orice persoană interesată de administrație publică poate intui că bugetul local nu suportă o astfel de investiție, de altfel extrem de costisitoare. Pentru acest gen de proiecte există fondurile europene și cele guvernamentale.

Lăsând impresia că stăpânește situația, primarul Viorel Arion a alocat în acest an suma de 100.000 de lei pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al centurii ocolitoare, însă, surpriză totală, în această lună a tăiat finanțarea, susținând că proiectul va fi realizat de către Consiliul Județean Hunedoara.

Astfel, în plină ședință a Consiliului Local Hunedoara (21 septembrie, 2015), primarul a avut o revelație care îngroapă proiectul: „centurile ocolitoare nu mai pot fi realizate cu fonduri europene”, dar a venit cu o soluție care i-a lăsat fără replică pe consilierii locali: „proiectul va fi realizat de către Consiliul Județean Hunedoara.” Cu asemenea argumente solide la bază, proiectul de hotărâre inițiat de Arion a fost supus la vot, iar banii au fost redirecționați spre firma de transport public local, o afacere dovedit păguboasă care trebuie susținută cu sume consistente de la bugetul local.

Minciuna primarului a ajuns la urechile președintelui CJ Hunedoara

Nu este prima dată când primarul Hunedoarei face declarații care pun sub semnul întrebării seriozitatea sa însă, de această dată, puteam vorbi despre o dezinformare grosolană, dacă nu chiar de o minciună în toată regula.

Deși Viorel Arion a susținut în fața Consiliului Local că centura ocolitoare va fi construită de Consiliul Județean Hunedoara, președintele acestei instituții, Adrian David, habar nu are despre ce vorbește primarul. Ba mai mult, președintele CJ susține că administrația județeană nici măcar nu ar avea forța financiară pentru a implementa un astfel de proiect.

„Nu am avut nicio discuție în acest sens cu domnul primar de la Hunedoara. Proiecte de asemenea anvergură sunt apanajul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale. Nu știu dacă a fost vreo intenție a predecesorilor în legătură cu acest subiect, dar voi verifica”, ne-a declarat președintele CJ Hunedoara, Adrian David, care a adăugat că instituția pe care o conduce se concentrează în această perioadă pe identificarea resurselor financiare pentru modernizarea DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara – Călan.  

Și totuși, rămâne așa?

Viorel Arion nu poate ascunde faptul că administrația pe care o conduce nu a fost capabilă să elaboreze un proiect finanțat din fonduri europene pentru construcția acestei centuri ocolitoare. Pentru că, da, pe exercițiul financiar 2007-2013 (prelungit până la sfârșitul anului 2015), administrațiile locale puteau obține bani europeni pentru acest gen de proiecte. E inutil să enumerăm orașele care și-au rezolvat această problemă grație fondurilor asigurate de Uniunea Europeană, însă este esențial să subliniem că actuala administrație nu a conceput niciun proiect destinat finanțărilor europene.

Firesc ar fi ca primarul Hunedoarei să de explicații pentru nefericita declarație care i-a determinat pe consilierii locali de bună credință ai Hunedoarei să voteze un proiect de hotărâre bazat pe o minciună, ca să nu mai vorbim că, astfel, Hunedoara riscă să piardă o investiție extrem de importantă pentru dezvoltarea viitoare a municipiului. 

4 răspunsuri

  1. Rusine pana peste cap:)) sunteti doar niste ghimpi care faceti de rusine Hunedoara, inclusiv Romania! Sa va fie rusine pentru toate postarile acestea rusinoase si mincinoase. Oricum nimeni nu va crede! Nici un cuvant de lauda nu aveti la adresa conducerii locale! Dar cui ii pasa? Voi cu ale voastre, ei cu ale lor, alegerile vor arata adevarata dorinta a populatiei, si sustinerea de care se bucura domnul primar. Succes pe mai departe cu dezinformarea populatiei!

  2. Vad ca nu mi s-a dat accept la primult comentariu:))) oare de ce? Pentru ca am spus adevarul? Ce oameni de nimic!!!!!

  3. dumi.76.olt@gmail.com' oltean dumitru spune:

    Situatia prezentata este cat se poate de reala ! Si mai trebuie spus ca nici un proiect nu este original (al actualei administratii ) ci toate sunt preluate de la precedentele administratii ! Articolul e suficient de bine documentat .Concluzia : DNA-ul nu-si face bine datoria !

  4. Office@speditiontranscontinental.ro' 7 cai frumosi spune:

    Cu siguranta nu si fac treaba , ca vb aia la cate contracte are taranu asta cu statul trabuia sa joace table sau carti cu Hada la Barcea. Hai sa da c..s in freza :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus