Ce legende s-au ţesut în jurul acestui ochi de apă.

Un colţ de rai ascuns în inima munţilor, într-o pădure cu conifere, “invadată” de peisaje sălbatice splendide – aşa poate fi descris în câteva cuvinte singurul lac care nu este glaciar din Parcul Naţional Retezat din vestul ţării.

Este vorba despre Tăul dintre Brazi, o minune a naturii care pare desprinsă din poveşti, considerată unul dintre locurile misterioase ale Retezatului.

taul-dintre-brazi3

Tăul dintre Brazi se află la o altitudine de 1.710 metri, în Valea Galeşului, pe malul stâng al râului cu acelaşi nume, fiind înconjurat de tufe de jneapăn şi molid. Astfel, mai ales în zilele cu ceaţă, acest peisaj îi dă un aer misterios. În lac se oglindeşte natura şi cerul, ceea ce crează o privelişte spectaculoasă şi astfel Tăul dintre Brazi are un farmec aparte. Apa lacului este puţin adâncă şi limpede, iar la fund se găseşte un mâl negru, ce conferă locului o impresie sălbatică. Tăul dintre Brazi este învăluit într-o ciudată atmosferă, motiv pentru care au luat naştere tot felul de legende.

Una dintre acestea spune că pe fundul lacului ar trăi un monstru adormit care se arată uneori. Potrivit unei alte legende, în Tăul dintre Brazi ar fi fost prins un peşte imens, care trăieşte doar în apele sărate. La Tăul dintre Brazi se ajunge de la Cabana Pietrele, pe traseul care duce la Lacul Galeşu, marcat cu triunghi roşu.

taul-dintre-brazi8

Parcul Naţional Retezat din judeţul Hunedoara este ideal a fi vizitat între lunile iunie – octombrie. Turiştii pot admira aici zeci de lacuri glaciare fascinante, pot urca pe vârfuri de unde au parte de imagini spectaculoase, acoperite cu grohotiş, şi se pot întâlni în drumul lor cu marmote sau capre negre.

Foto: Mount Retezat şi Dan Rus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus