Senatorii dezbat un proiect de lege care introduce obligativitatea pentru turiști de a plăti la hotelul sau pensiunea unde vor locui pe durata șederii, o taxă specială, calculată în funcție de valoare cazării.

Proiectul de act normativ, care a primit propunere de adoptare, precizează, totodată, că banii strânși din respectivele taxe speciale vor fi folosiți de edili pentru promovarea turistică a zonei, a stațiunii sau a orașului lor.

Potrivit documentului care, pentru a intra în vigoare, are nevoie inclusiv de votul favorabil al deputaților, valoarea taxei speciale va fi de 1%/turist/noapte din costul de cazare. Turiștii vor plăti această taxă în locul unde se vor caza, respectiv la hotel sau pensiune.

În prezent, impunerea unei astfel de taxe este facultativă, autoritățile locale putând stabili, pentru fiecare stațiune sau oraș în parte, ca persoanele cazate în zonă să plătească o taxă turistică sau de oraș. Banii obținuți din aceste taxe se utilizează, potrivit Codului fiscal, pentru “funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, precum și pentru promovarea turistică a localității”.

În esență, dacă măsurile din acest proiect vor ajunge să se aplice, taxa facultativă va deveni, de fapt, obligatorie pentru toți cei care se vor caza în hoteluri sau pensiuni. Astfel, atunci când se vor caza în țara noastră, turiștii vor plăti, în mod obligatoriu, taxa specială pentru promovarea turistică.

sursa: dcbusiness

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus