100 de kilometri parcurși cu doar 0,5 lei. Nu este o glumă, ci un lucru cât se poate de real, demonstrat de trei arădeni, care au realizat un scuter de-a dreptul inovativ, prezentat la Salonul Internațional de Invenții și Inovații Timișoara.

Vorbim despre „Scooterson”, scuterul inteligent pe care orice român și-ar dori să-l aibă. Acesta este unul electric, ce poate fi încărcat la o priză normală, ultraușor, cu control de viteză automatizat, care nu necesită manetă de accelerație. Scuterul cântărește aproximativ 35 de kilograme și poate atinge o viteză maximă de 25 de kilometri pe oră.

„Este un produs nou pe piață, un scuter ce are o autonomie de cel mult două ore. Scuterul este foarte ușor de manevrat, are o eficiență energetică mare și costuri operaționale foarte mici, de circa 0,5 lei per 100 km rulați, atât costă încărcarea bateriei. Pe acest scuter poate fi pus un motor ca de mașină, deci poate fi mărită puterea motorului, dar asta implică deținerea unei permis de motociclist”, a explicat Flavius Bălaj, unul din cei trei arădeni care au realizat ineditul scuter electric.

Deocamdată, scuterul nu se găsește pe piață, ci se află la stadiul de prototip, fiind realizate două astfel de vehicule, unul alb și altul negru.

„Sperăm ca în maxim două luni să-l lansăm la nivel de precomenzi, urmând să lansăm și seria. Ne gândim să vindem scuterul cu 3.500 de euro, plus taxe”, a mai precizat Flavius Bălaj.

 pressalert.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus