Social-democrații au acceptat greu trecerea consilierului local Oana Frânc în tabăra liberală. Înfrângerea a fost în final recunoscută de conducerea organizației județene a PSD Hunedoara.

Luni, Oana Frânc a înștiințat conducerea organizației locale a PSD Deva cu privire la decizia de a demisiona și de a se înscrie în PNL. Demisia i-a luat prin surprindere pe liderii organizației care, la început, s-au remarcat printr-o lipsă de reacție. Abia după câteva ore de la înscrierea Oanei Frânc în PNL, conducerea PSD Deva a reacționat.

Astfel, social-democrații s-au grăbit să contracareze lovitura de imagine primită printr-o informație năucitoare. PSD susținea la câteva ore de la demisia Oanei Frânc că, de fapt, conducerea organizației a decis excluderea acesteia din partid. Informația nu a făcut valurile scontate, dar a ridicat serioase semne de întrebare în ceea ce privește acceptarea realității. Declarația venită din partea conducerii PSD a fost preluată de presă, însă nu a făcut efecte.

Dacă într-adevăr Oana Frânc ar fi fost exclusă „la timp” din PSD, aceasta și-ar fi pierdut și mandatul de consilier local, însă la acest aspect, social-democrați nu s-au gândit.

PSD a acceptat în cele din urmă că a pierdut această luptă. Printr-un comunicat de presă, secretarul executiv al PSD Hunedoara a „luat act de demisia” Oanei Frânc și că nu comentează această decizie. În plus, șefii PSD Hunedoara recunosc și greșeala de comunicare a organizației PSD Deva care s-a grăbit să lanseze o infromație fără valoare. „Hotărârea Biroului Municipal PSD Deva de a decide excluderea acesteia din partid a fost tardivă”, se mai arată în comunicatul citat.

foto: Facebook/Zoard Bocaniciu

Un răspuns

  1. O persoana extrem de inteligenta, era vorba aceea, prea desteapta pentru PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus