Se anunță o săptămână foarte agitată în politica hunedoreană. Se pare că loialii lui Mircea Moloț plănuiesc o lovitură prin care încearcă să pună din nou mâna pe Consiliul Judeţean Hunedoara

Surse din mediul politic susţin că liberalii care i-au jurat credinţă baronului liberal Moloț au “scăpat” în spaţiul public o informaţie care are rolul de a prinde rădăcini în conştiinţa unor liberali hunedoreni și nu numai. Este vorba despre o presupusă propunere de excludere din PNL a lui Tiberiu Balint, în prezent vicepreşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Se încearcă astfel forţarea eliminării lui Balint din Consiliul Judeţean şi, implicit, numirea unui nou vicepreşedinte care să preia mai apoi atribuţiile lui Mircea Moloț, preşedintele CJ neputându-și exercita mandatul din cauza celuilalt … mandat (de arest preventiv la domiciliu). Sursele noastre spun că defectarea lui Balint, care i-a dat planurile peste cap lui Moloț, i-a scos din sărite pe loialii fostului președinte PNL Hunedoara. Dacă le va reuși puciul și îl vor elimina prin excludere pe Tiberiu Balint, PNL ar urma s-o desemneze pe Vetuţa Stănescu – director economic al Spitalului Judeţean din Deva şi consilier judeţean PNL.

CITEȘTE ȘI: LOVITURĂ DE TEATRU. TIBERIU BALINT ȘI-A RETRAS DEMISIA

Numai că, în cazul în care PNL Hunedoara l-ar exclude pe Tiberiu Balint, va trebui să facă acelaşi lucru şi cu Mircea Moloţ – în sarcina căruia procurorii au pus mai multe fapte de corupţie.

Liderul interimar al PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Ţîmpău a negat că ar fi avut loc o astfel de discuţie în partid: ”Nu știu cine v-a spus, dar nu este o persoană binevoitoare. Nu se pune problema excluderii lui Tiberiu Balint. Nu va fi un subiect de discuție excluderea lui Tiberiu Balint în ședința de miercuri”, a declarat, duminică, pentru Gazeta de Dimineață, Bogdan Țîmpău.

Și acum vine bomba! Se pare că mai multi membri ai Biroului Politic Județean al PNL Hunedoara, profund nemulțumiți de modul în care înțelege interimarul Bogdan Tâmpău să se poziționeze față de criza din partid și față de colegi, au amenințat că, dacă se va pune în discuție excluderea lui Balint, vor propune ei excluderea lui Bogdan Ţîmpău și Mircea Moloț! Surse din interiorul PNL ne-au declarat că tabăra celor care cred că ruptura de trecutul reprezentat de Moloț este singura șansă pentru partid este tot mai vocală și mai consistentă.

În aceste condiţii, puciul pus la cale de apropiaţii fostului preşedinte al PNL Hunedoara, are şanse mari să fie declarat mort încă de la naştere. Rămâne însă vie dorinţa grupării din jurul lui Mircea Moloţ de a controla din judeţul atât politic, cât şi administrativ.

Cererea lui MIRCEA MOLOŢ a fost RESPINSĂ de Curtea de Apel

2 răspunsuri

  1. Ce calitati o recomanda pe dna Vetuţa Stănescu sa fie atat de propulsata in functii inalte?
    Cred ca ar trebui sa faceti o cercetare sa ne informati despre CV-ul si functiile avute.
    Pana mai ieri, acest nume nici nu il cunosteam.
    Peste noapte, devine vedeta liberala. Inteleg ca e o noua moda in PNL in care femeia sta deasupra, insa vrem sa stim si cum a fost cand Vetuta statea sub…

Lasă un răspuns către Bolda Maria Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus