Prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara în ședință extraordinară la sediul Instituţiei Prefectului judeţul Hunedoara.

Membrii C.J.S.U prezenţi la ședință au aprobat Planul general de măsuri privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice sezonului de iarnă pe teritoriul judeţului Hunedoara, 2018 – 2019.

Având în vedere prezentarea Complexului Energetic Hunedoara SA, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a constatat existența unei stări potențial generatoare de situații de urgență creată de eșecul serviciilor de utilități publice ca urmare a imposibilității aprovizionării beneficiarilor sistemului centralizat de termoficare din municipiile Deva, Petroșani și Vulcan și a stabilit următoarele măsuri:

  1. Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., primăriile municipiilor Deva, Petroșani și Vulcan, S.C. Pregoterm S.A. Vulcan și S.C. Termoficare S.A. Petroșani vor lua act de situația constatată și vor dispune, de urgență, măsurile legale organizatorice și financiare ce se impun pentru remedierea în cel mai scurt timp a situației create.
  2. Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A și primăriile municipiilor Deva, Petroșani și Vulcan vor informa săptămânal prefectul județului, în calitate de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara despre stadiul măsurilor luate.

În cadrul ședinței au mai avut loc:

  • Prezentarea de către Secția de Drumuri Naționale Deva și Consiliul Județean Hunedoara a stadiului pregătirilor pentru iarna 2018-2019 a drumurilor naționale și județene din județul Hunedoara.
  • Prezentarea de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara şi supunerea spre aprobare a „Planului general de măsuri privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice sezonului de iarnă pe teritoriul judeţului Hunedoara, 2018 – 2019”.

Un răspuns

  1. ciprian54@yaho.com' Valea Jiului spune:

    Vrem caldura si apa calda in toata valea jiului ca stam pe un munte de carbune !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus