Imprudența ar fi putut să-l coste scump pe un șofer din județul Gorj care a scăpat cu răni ușoare după ce autotractorul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara drumului. Accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marți pe raza localității Bretea Streiului.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier, rezultă că autotractorul condus de șoferul în vârstă de 30 de ani, a intrat cu viteză într-una din curbele de pe DN66. Având remorca încărcată cu materiale de construcții, aceasta a intrat în balans, iar autotractorul s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, șoferul rănit a fost transportat la Spitalul Orășenesc din Hațeg pentru a primi îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus