Compania Naţională a Huilei este cel mai mare datornic la bugetul asigurărilor de sănătate la finalul anului 2014.

Compania Naţională a Huilei are datorii uriaşe către bugetul asigurărilor de sănătate. Practic, dacă nu ar exista CNH, nu am putea vorbi de datorii gigantice ale întreprinderilor mari la CAS.

În ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, lider este Avioane Craiova, cu peste 3 milioane de euro, se arată într-o analiză publicată de RomaniaCurata.ro.

Datoria cumulată a tuturor companiilor însumează 776.643.891 lei, care raportat la moneda europeană înseamnă 172.587.531 euro.

Cele mai mari 10 datornice au de plătit statului 705.685.055 lei (156.818.901 euro), adică peste 90% din datoria totală înregistrată de întreprinderile mari. Partea CNH este de departea cea mai însemnată, peste 130 de milioane de euro; compania se află în lichidare voluntară.

Iată cine face parte din top 10 întreprinderi mari:

– COMPANIA NATIONALA A HUILEI SA – 585.679.148 lei (130.150.922 euro). Deține primul loc de mai mulți ani și se află în lichidare voluntară, după cum se precizează chiar în tabelul ANAF.
– ROMAERO SA – 27.421.907 lei (6.093.757 euro). Societatea se află în administrare specială conform Legii 137/2002.
– SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA S.A. –  27.415.522 lei (6.092.338 euro). Societatea se află în administrare specială conform Legii 137/2002.
– COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. – 14.684.177 lei (3.263.150 euro). S-au acordat înlesniri la plată.
– DONAU CHEM S.R.L. – 10.921.781 lei (2.427.062 euro). S-au acordat înlesniri la plată.
– ALEXANDRION GRUP ROMANIA S.R.L. –  10.686.862 lei (2.374.858 euro). S-au acordat înlesniri la plată.
– MANZAT PROD SRL–  8.644.246 lei (1.920.943 euro). S-a început procedura executării silite.
– REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT BUCURESTI –  8.251.455 lei (1.833.656 euro). S-a început procedura executării silite.
– COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA UZINA MECANICĂ CUGIR S.A – 6.277.766 lei (1.395.059 euro). Societatea se află în administrare specială conform Legii 137/2002.
– SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI – CFR – CALATORI SA – 5.702.191 lei (1.267.153 euro). S-au acordat înlesniri la plată.

realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus