Cascade, peşteri, castele, cetăţi, munţi, gheţari, rezervaţii geologice şi naturale, văi, stânci semeţe, privelişti cum rar ţi-e dat să vezi şi alte minunăţii ale naturii, toate acestea fac ca judeţul Alba să fie un important punct turistic pe harta celor mai frumoase zone din România, şi nu numai. Redactorii ziaruluiunirea.ro, au selectat 15 dintre cele mai impresionante localităţi şi obiective turistice din Alba.

Vă prezentăm în continuare doar câteva detalii despre fiecare dintre minunăţiile judeţului Alba pe care le-am ales şi sondajul în cadrul căruia puteți să le votaţi. Primele trei dintre acestea, care vor aduna cele mai multe voturi, o să fie prezentate în materiale separate, cu imagini de la faţa locului şi mai multe detalii,  după încheierea sondajului.

Cetatea Alba Carolina11-Tur_P1010391 29-In-cetatea-Alba-Carolina alba_iulia_252

Este cea mai mare cetate din România şi una dintre cele mai impunătoare din Sud -Estul Europei. Situată chiar în reşedinţa de judeţ, Cetatea Bastionară Alba Carolina este o fortificaţie de tip Vauban construită în formă de stea, cu 7 bastioane, între anii 1715-1738 de meşteri italieni şi peste 20.000 de iobagi români. În ultimii 12 ani aceasta a fost supusă unor lucrări de restaurare ample, fiind valorificată din punct de vedere turistic. Cei care o vizitează pot porni la drum pe mai multe trasee şi anume: Traseul celor Trei Fortificaţii, Traseul Porţilor, Traseul Eroii Neamului Românesc, Traseul Porţilor, Traseul Sudic, Traseul Estic sau Traseul Nordic. În drumul lor pe aceste trasee, turiştii vor remarca clădiri şi elemente istorice de o deosebită valoare, precum palate, monumente, statui sau instituţii istorice: Muzeul Naţional al Unirii, Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum sau cele două catedrale, Catedrala Încoronării şi Catedrala Romano-Catolică, Palatul Apor, Palatul Princiar, Obeliscul, statuia şi basorelieful lui Mihai Viteazul, dar şi multe altele. De asemenea, se vor întâlni cu soldaţi îmbrăcaţi în uniforme militare austriece, care stau de strajă la porţile Cetăţii. Un plus de culoare şi atmosfera de altă dată în Cetate, este adusă de garda pedestră şi călare din interiorul Cetăţii, pe care turiştii o pot vedea în fiecare zi când are loc schimbul de gardă, sau la sfârşitul săptămânii când ceremonia este mai spectaculoasă, cu salve de tun şi torţe aprinse, dar şi de renactori albaiulieni, daci şi romani care susţin spectacole, adevărate lecţii de istorie vie cu lupte şi poveşti, în fiecare vineri din sezonul turistic.

Cetatea Alba Carolina este cetatea care a „văzut” atât Unirea cât şi moartea lui Horea, Cloşca şi Crişan. De aproape 300 de ani, a rămas un simbol al Ardealului, iar astăzi mii de turişti îi calcă pragul, fascinaţi de istoria, frumuseţea şi maiestuozitatea ei.

Gheţarul de la Scărişoara sau Uriaşul de gheaţăInterior-Ghetarul-scarisoara-2

Gheţarul Scărişoara se află ascuns în pădurile Apusenilor, departe de razele soarelui. Este primul gheţar ca mărime din ţară şi al doilea din lume, iar de zeci de ani, mii de turişti coboară chiar în pântecele peşterii, pentru a vedea cu ochii lor acest mare gheţar. Cu o vechime de 4000 de ani, gheţarul este lat de 22 m şi lung de 700 m.

Unul dintre motivele principale pentru care merită vizitat Gheţarul de la Scărişoara este aventura coborârii în inetriorul peşterii. De cum intri pe portiţa ce duce la peşteră, aerul devine altul. Temperatura scade şi se simte cu fiecare treaptă coborâtă pe scara metalică, motiv pentru care turiştii sunt sfătuiţi să se îmbrace gros şi să se încalţe cu bocanci aderenţi la gheaţă, chiar dacă afară este vară. Intrarea în gheţar se face printr-un aven de stâncă şi vegetaţie de 48 de metri adâncime, şi un diametru larg de 60 de metri. Deşi e frig, iar umezeala pătrunde până la oase, priveliştea de dinăuntru va „încălzi” cu siguranţă orice vizitator.  Cifrele sunt uluitoare: portalul peşterii este înalt de 24 m şi lat de 17 m, blocul de gheaţă are un volum de peste 100.000 de metri cubi, o grosime de 22,5 m şi o vechime de 3.800 de ani la bază. Lungimea peşterii de 700de  metri iar înălţimile stalagmitelor variază de la câţiva centimetri, la 7 metri.

Printre atracţiile Scărişoarei, declarată ca prima peşteră monument al naturii din România în 1938, se numără Sala Mare şi Biserica, o sală ornamentată cu stalagmite de gheaţă. Ambele sunt accesibile publicului larg. Pentru obţinerea unei imagini mai plăcute asupra peşterii Gheţarul de la Scărişoara, specialiştii apreciază că este indicat să o vizitaţi în ultimile luni ale iernii, observând astfel o frumuseţe de-a dreptul uimitoare.

Gheţarul de la Scărişoara se află în Parcul Natural Apuseni şi poate fi vizitat pornind la drum dinspre comuna Gârda de Sus de pe Valea Arieşului Mare, fiind situat la aproape 30 de kilometri în amonte de Câmpeni, pe DN75.

Detunatele, spectacolul stâncos din ApuseniDetunate

Printre atracţiile peisagistice inedite din judeţul Alba se numără şi Rezervaţia Detunatele din Munţii Apuseni, în partea denumită Munții Metaliferi, mai exact în zona comunei Bucium. Aflate la 70 de kilometri de Alba Iulia şi doar 3 km de oraşul Abrud, acestea reprezintă o rezervaţie geologică unică în ţară, datorită piscurilor sub forma unor coloane hexagonale de bazalt, asemănătoare unor orgi de biserică gigantice, din care se formează. Ele se numesc Detunata Goală şi Detunata Flocoasă şi se întind pe o suprafaţă de 24 de hectare. Numele Detunatelor provine de la sunetele pe care le fac bolovanii la momentul desprinderii din masiv şi al căderii la baza versantului cu un zgomot asurzitor, care amplificat de ecou semăna cu o detunătură, cu un tunet.

Declarată rezervaţie încă din 1936, Detunata Golaşă oferă probabil cele mai atrăgătoare peisaje din Munţii Apuseni, datorită aspectului său cu totul neobişnuit. Se înalţă până la 1.258 m şi reprezintă iviri de bazalte, sub forma unor măguri vulcanice. Are la bază păduri de conifere și o suprafață gigantică de bazalte prăbușite, de-a dreptul impresionantă. Este denumită Detunata Golaşă prin simplu fapt că nu este împădurită, ceea ce îi sporeşte monumentalitatea iar peretele vestic este construit din stive de coloane cenuşiu-negricioase de bazalt.  Cât despre vârful Detunatei … „Şoc” e, poate, prea puţin ca să exprime starea călătorului care ajunge sus, deasupra celor mai înalte pietre ale vârfului, dincolo de care pare să fie doar cerul. Jos prăpastie, sus nori, în spate brazi, în faţă panorame…Fără nicio exagerare vezi cum peisajele ţi se întind la picioare, ca o machetă uriaşă făcându-te să te simţi, fie şi pentru o clipă, stăpânul lor. Farmecul Detunatei Golaşe ţine, însă,  de faptul că surprizele plăcute ale călătoriei încep cu mult înainte să ajungi în vârf, Adică din pădure. Pe lângă faptul că poteca e pitorească, cu trepte din rădăcini de brad, şi cu cetini care îţi coboară până la umeri, codrul ascunde un secret ştiut de puţini. Aproape de poalele Detunatei Golaşe, între brazi,  poţi vedea un gheţar cu fenomen invers. Este vorba despre un pârâu care, paradoxal, îngheață în aprilie, rămânând aşa până la încheierea sezonului cald.

Imediat, în apropierea Detunatei Golaşe, se află cealaltă  rezervaţie, numită Detunata Flocoasă, mult mai izolată. Aceasta are înălţimea de 1258 de metri şi din cauza pădurii de molid, de unde îi vine şi numele, nu se poate examina din punct de vedere geologic.

În jurul acestor conglomerate s-au ţesut legende, cu uriaşi şi zâne, care sunt povestite de bătrâni la gura sobei. Se spune că în Tara Ardealului trăiau uriaşi şi zâne. Conducătorul cetei de uriaşi era un duşman straşnic al zânelor, care avea un fiu viteaz şi frumos care s-a îndrăgostit de o fecioară frumoasă pe care a găsit-o în pădure. A aflat că este o zână şi între cei doi s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste, care în cele din urmă s-a transformat în tragedie, culminând cu uciderea zânei de către tatăl uriaşului. Ca urmare a acestui fapt, fiul grav îndurerat şi-a omorât tatăl cu un pumnal. Pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe uriaşi şi trupurile îndrăgostiţilor, şi se spune că din pământ au ieşit flăcări ce s-au transformat în stâne de piatră.

Râpa Roşie, denumită şi micul canion al Românieiripa rosie

Râpa Roşie este o rezervaţie geologică şi floristică spectaculoasă, singura rezervaţie de acest gen din România. Aflată la 3 km de Sebeş, Râpa Roşie se vede din satelit. Are milioane de riduri roşii şi e fascinaţia iubitorilor de aventuri cu parapanta. Oferă panorame până în zare, cu Munţii Făgăraş, are cele mai bizare trasee din judeţ şi ascunde la fel de multe poveşti ca orice conac bântuit.

Vorbim aici despre o scenografie naturală bizară, despre un microrelief creat prin eroziunea regresivă a unui torent ce a provocat în vechime o masivă alunecare de teren, care uimeşte în prezent prin decorul de statui şi frontoanele de rocă rozalie.  Profilul unic al rezervaţiei e dat de alternanţa argilelor roşii cu gresii cenuşii, alcătuite în formaţiuni slab cimentate. Nu lipseşte din peisaj flora, cu specii protejate de lege, dar nici fauna.

La poalele rezervaţiei Râpa Roşie, în terenul mlăştinos al albiei Secaşului, a fost descoperit scheletul fosilozat al unui dinozaur carnivor – „Velociraptor”, supradenumit „Balaurul bondoc”, datorită formei asemănătoare a unui curcan. Potrivit oamenilor de ştiinţă balaurul a trăit acum 68-74 milioane de ani. Tot la marginea Sebeşului a fost descoperit un alt dinozar lung de 10 metri, aşa-zisul „Maghiarosaurus dacus”.

Printre atracţiile Râpei Roşii se numără „Papucul”, un mare platou cu pajişte parcă decupat în formă de pantof, unde accesul e periculos dar de pe culmea căruia obţii privelişti minunate,  şi „Gaura Hoţilor” , o grotă săpată în roca nisipoasă a râpei, unde se găsesc nume scrijelite încă din secolul al XIX-lea şi care ascunde tot soiul de legende cu hoţi, haiduci şi aventurieri.

Cea mai credibilă dintre legendele spaţiului Gaura Hoţilor  e despre un anume Lică „a lu Brânză”, al cărui singur talent era să se strecoare în spaţii înguste, ca o pisică. Muncea ca păstor la Râpa Roşie, pe care ajunsese să o cunoască bine. Într-o dimineaţă, însă, o bancă din Sebeş a fost spartă. Hoţul, spunea poliţia, ar fi pătruns printr-o ferestruică prin care doar un copilaş putea să treacă. Fireşte, autorităţile l-au întemniţat pe Lică-Pisică, deşi niciun ban n-a fost găsit în timpul anchetei. Între timp, iubita lui Lică era văzută urcând mereu la Râpa Roşie. Astfel, lumea credea că la Gaura Hoţilor şi-ar fi ascuns Lică banii. S-a făcut şi acolo o acercetare, dar tot nimic… După eliberare, Lică a plecat cu iubita în America, de unde, la scurt timp, au început să trimită familiei sume mari de bani. Cum a reuşit Lică-Pisică să câştige atât de mult într-un timp atât de scurt, nu se ştie. Dar umblă vorba că aceştia ar fi fost banii furaţi de Lică şi ascunşi în Gaura Hoţilor sau, cine ştie, în crăpăturile Râpei Roşii.

Râpa Roşie se află la ieşire din Sebeş înspre Daia Română, unde se face stânga pe lângă unitatea militară.

Cetatea Câlnic, o nestemată UNESCOcâlnic 1 câlnic 2 calnic 3

O altă „bogăţie” a judeţului Alba este Cetatea Câlnic, o construcţie de stil romanic, cu o istorie impresionantă de peste 700 de ani. Aflată în patrimoniul Mondial UNESCO, acesta se află într-o stare de conservare excelentă, fiind restaurată în ultimii ani şi repusă în circuitul turistic. Cetatea de formă rectangulară a fost construită la mijlocul secolului al XIII-lea ca și reședință nobiliară a contelui Chyl de Kelling, dar a fost cumpărată în 1430 de către localnici și apoi fortificată. În interiorul Cetăţii pot fi vizitate cele 3 turnuri – Turnul Porţii, Turnul Donjon şi Turnul Slăninii dar şi capela tip sală, iar  pentru 100 de lei, cei care doresc să retrăiască cu adevărat atmosfera de acum şapte secole şi să rămână peste noapte la cetate, se pot caza într-una dintre cele două camere amenajate ca acum câteva sute de ani. Complexul medieval din Câlnic mai cuprinde, pe lângă Cetate, şi casa parohială, dar şi Biserica Evanghelica, denumită şi “Biserica din deal”, incluse de asemenea în patrimoniul UNESCO. La Câlnic se ajunge pornind dinspre Sebeş spre Sibiu, după 10 km de mers se face dreapta pe DJ106 F,  iar de aici la 4 kilometri se află minunăţia de Cetate.

Satul Rimetea are o arhitectura unică în lume, de secol XIXrimetea Digital Camera

Peisajele cu stânci şi casele văruite în  alb cu ferestre verzi, neschimbate de sute de ani, reprezintă punctul de atracţie pentru turiştii care vin în această „oază” de linişte. Este prima localitate rurală care a fost distinsă din partea Comisiei Europene, în 1999, cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural şi arhitectonic. Interesant este faptul că în fiecare an, localnicii primesc sume de bani de la cetăţenii unui sector din Budapesta pentru a-şi împrospăta faţadele caselor şi pentru a le păstra stilul autentic. Istoria meşteşugurilor de aici  i-au adus de asemenea mare faimă. De la feronerie şi pictură pe mobilă, la superbele costume populare, Rimetea a uimit zecile de mii de turişti care i-au bătut la porţi.

În urma cu aproape 150 de ani, satul Rimetea a fost în pericol să dispară. Un incendiu puternic a distrus toate casele şi, ca prin minune, minerii de aici au reuşit sa le reconstruiască.

În octombrie 2000, Oficiului National al Monumentelor Istorice a desemnat localitatea Rimetea drept zonă arhitecturală şi urbană protejată, iar în 2012 Rimetea a fost inclusă pe lista celor mai frumoase sate din România.

Cetatea AiuduluiCetatea-Aiudului-20101110170236

Cetatea Aiudului este unul dintre puţinele ansambluri medievale, păstrate aproape intact, în aceeaşi formă pe care o vedeau şi oamenii în Evul Mediu. Cetatea Aiudului se află la aproximativ 30 km distanţă de municipiul Alba Iulia şi la circa 36 km de Turda, iar din toate direcţiile din care te apropii de zona centrală a Aiudului, privirea îţi este atrasă de zidurile şi turnurile care tronează neclintite de circa 600 de ani în centrul oraşului şi care apără unul dintre vechile nuclee urbane din Transilvania (secolele XIV-XVII).

Cunoscută şi ca „biserică fortificată”, cetatea este de fapt un complex arhitectonic, având forma unui pentagon neregulat,  care adăposteşte zidul de incintă, turnuri de apărare, castelul Bethlen sau Palatul Princiar şi edificii de cult – biserica reformată, biserica evanghelică, precum şi casele parohiale ale celor două biserici. Înălţimea zidurilor fortificaţiei ating şi astăzi 10 m, cu grosimi chiar şi de 2 m, iar în partea de sus se pot vedea meterezele pentru arme de foc, fiind prevăzute pe interior cu drum de strajă, lat de circa 1m.Turnurile, bine păstrate, poartă şi azi denumirile breslelor cărora le aparţineau: al măcelarilor, al croitorilor, al cizmarilor, al cojocarilor, al dogarilor,  al lăcătuşilor, al olarilor şi turnul Kalendas.

Cei care ajung la Aiud, pot vizita şi Biblioteca Bethlen Gabor, una dintre cele mai valoroase biblioteci din ţară, ce posedă aproape 70.000 de cărţi rare şi tipărituri vechi, între care 1.200 manuscrise şi 20 incunabule.

Peştera Huda lui Paparăpoza_generale_47

Este cea mai lungă peşteră din Munţii Trascău, cea mai dificilă, cea mai denivelată, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran şi cu cea mai mare cascadă din ţară. Şi, nu în ultimul rând cu cele mai mari colonii de lilieci din Europa.

Motivul pentru care ar trebui să alegi să o vizitezi este în primul rând drumul până la gura peşterii, ilustrat standard ca o idee de aventură. Cele 20 de minute de mers pe jos sunt rupte parcă din basme, colţ pitoresc cu natură, cu punte de lemn şi căpiţe de fân, iar în al doilea rând este uluitor portalul peşterii înalt de 40 de metri, care adăposteşte la bază un lac îngust de 6 m, adânc de 2 şi lung de 50 de m.  Printre sălile şi galeriile din Peşteră se remarcă Sala Minunilor, care adăposteşte cea mai mare populaţie de lilieci de pe continent, Sala Virgină, ce deschide calea unui labirint fosil de 2 km al peşterii, dar şi Cascada Evantai, cu o cădere de 18 m.  În total, Huda lui Papară are 2.022 de metri lungime, şi a  rămas una dintre puţinele peşteri din estul Europei cu acumulare de aer cald, maxim 20 de grade C.

Se povesteşte că Huda lui Papară ar fi fost refugiul lui Zamolxes, zeul dacilor. Chiar şi numele peşterii, hudă – adăpost; „papară”, ce derivă din „papa” în latină lider religios atestă mitul. Numele peşterii ar însemna astfel, „peştera stăpânului”.

Peştera Huda lui Papară se află situată în satul Sub Piatra, din comuna Sălciua a judetului Alba, foarte aproape de pârâul Valea Morilor, un afluent important al Arieşului. Pentru a ajunge aici se poate urma DN 75 pe direcţia Câmpeni – Turda, până în comuna Sălciua. De aici se va urma un drum pietruit şi parţial asfaltat până în dreptul satului Sub Piatra, de unde mai sunt 200 de m până la peşteră pe o potecă marcată.

Peştera Vânătările Ponorului42505289

Oferă, probabil, cel mai impunător peisaj din judeţ. O cascadă lungă de aproape 100 de m, ape repezi care se pierd sub stânci şi zeci de metri de pereţi vineţii compun peisajele de la Vânătarele Ponorului.  Cascada rezervaţiei se recunoaşte după vuietul puternic al celor 92 de m de apă în cădere. Priveliştea de aici, cu un perete gigantic, pătat din loc în loc de fâşiile vineţii ale apelor, în contrast bizar cu albul-cenuşiu al calcarelor, lasă turiştii pur şi simplu fără cuvinte.

Rezervaţia propriu-zisă, aflată la marginea sud-vestică a culmii Bedeleu, conţine uriaşul aven oval Vânătarea (680 m alt. max.). Dimensiunile avenului sunt extrem de mari, De peste 150 m lungime, 100 m lăţime şi 80 m adâncime. Ca şi în cazul Hudei lui Papară, aici s-au produs tot soiul de prăbuşiri, care au dus la formarea pereţilor abrupţi.

Se povesteşte că ori de câte ori lacurile din peştera Vânătarele Ponorului ieşeau din albie, inundând-o, era un semn că balaurii se scăldau în lacuri.

Drumul spre Peștera Vânătarele Ponorului începe din centrul satului Sălciua de Jos, cum treci de al doilea pod, pe un drum îngust la dreapta.

Cascada Pişoaia şi Dealul cu melcicascada-pisoaia 72716015

Sunt două lucruri ieşite din comun cu care se mândresc moţii de pe Valea Arieşului Mic. Cascada Pişoaia este una dintre podobele Apusenilor, ca decor de apă, verdeaţă şi travertin (depuneri de calcită din apa care dizolvă calcarul). De jur-împrejurul firulu de apă (al cărui front de despletire atinge 25 de m, pe o înălţime de 18m) există un întreg covor de pajişti superbe. Imediat în apropierea cascadei se află şi Dealul cu melci, o rezervaţie paleontologică, care atrage prin aspectul său ciudat. Este vorba despre o puzderie de formaţiuni sub formă de melci, încrustate în piatră în urmă cu mai bine de 65 de milioane de ani. Peste 30 de specii de moluşte şi-au lăsat aici amprenta pe o suprafaţă de 4,30 ha, alcătuind acest recif senonian, bizar în ochii oricărui călător.

Cheile Râmeţuluicheile-rametului2

Reprezintă cel mai mare obiectiv natural al părţii centrale a Trascăului. Datorită elementelor pe care le găzduiesc, Cheile Râmeţului au fost declarate rezervaţie naturală complexă. Acestea se întind pe o suprafaţă de 150 de ha şi reprezintă un peisaj pitoresc foarte puţin modificat de către om, înscris în calcare, care conservă o serie de plante rare, printre care numeroase monumente ale naturii.

Datorită reliefului, cheile se pot parcurge doar prin traversarea pe cursul apei, pe timpul verii. Pe prima porţiune există o amenajare cu bride şi cabluri de oţel care permit vizitarea cheilor pe timp de vară până la celebrul portal al cheilor şi până la porţiunea numită “la cuptor”. De aici încolo, vizitarea cheilor presupune traversarea pe cabluri suspendate şi pe firul apei, în unele porţiuni apa ajungând până la 2 m adâncime!  Accesul se face pe drumul judeţean asfaltat care pleacă din Teiuş, cale de 18 km până la Mănăstirea Râmeţ. Apoi, de aici vom continua pe drumul pietruit încă 4 km.

În amonte de cheile Râmeţului se află unul dintre cele mai bizare sate româneşti. Se numeşte Cheia, iar stranietatea locului vine din faptul că e complet părăsit. Plecarea locuitorilor a avut loc aproape spontan, anii 70, lăsând în urmă acest sat foarte valoros prin arhitectura sa tradiţională. Vegetaţia a crescut printre ziduri, pe uliţe, printre case, înghiţind în verdeaţă acest mic univers rural. Orice vizită acolo devine un memento mori…dar şi un prilej pentru şedinţe foto neconvenţionale.

Piatra CraiviiIMG_0162 poiana inima alba

Aflată în inima Munţilor Trascâu, Piatra Craivii se vede de aproape oriunde. Se vede din Alba lulia, din Sebeş, dar şi din Teiuş. Cei care ajungeţi la Piatra Craivii pregătiţi-vă să aveţi parte de o aventură cu suişuri la peste 1.000 m înălţime, unde panoramele sunt ameţitoare.

Accesul este relativ simplu şi începe din centrul satului Bucerdea Vinoasă, pe cărarea care traversează versantul drept al văii Bucerzii. Accesul este în totalitate dedicat mersului pe jos (epuizant, pe o distanţă de 6 km, cu durată de maxim două ore) sau, în cazul celor dotaţi cu maşini 4X4, aventurilor off-road.  După o oră de urcuş, de-a lungul unei cărări foarte abrupte încărcate cu bolovani, când ajungi sus pe uriaşul de piatră, parcă totul se aşează. Micul platou, suspendat la 1.078 m altitudine, e locul de unde se vede totul: piscurile golaşe ale Pietrei Cetii, Bulzului Gălzii, Cheilor Turzii, văile Ţării Vinului ca nişte jgheaburi.

În urmă cu 53 de ani, la primele săpaturi arheologice de la Piatra Craivii, cercetătorii au descoperit accidental Cetatea Apoulon, centru fortificat din lumea dacică. De acolo se supraveghea accesul spre această regiune. Se spune că Piatra Craivii se deschide o dată la şapte ani, lăsând cale liberă înspre comorile pe care le ascunde înăuntru. Se zice că un om a nimerit acolo acum 50 de ani, când se deschideau stâncile, şi şi-a umplut traista cu galbeni. După ce i-a îngropat într-un loc tainic, s-a întors la Piatra Craivii, plin de lăcomie. Dar piatra l-a închis înăuntru; bătrânii spun că noaptea se aud gemetele celor încuiaţi în adâncuri şi că în fiecare Joie a Paştilor, când trag clopotele. Piatra se deschide pentru câteva clipe… Tot aici, la Piatra Craivii, s-ar afla şi capul lui Decebal, regele Daciei.

Lângă Piatra Craivii se află una din cele mai neobişnuite poieni ale României, Poiana Inimii, cunoscută de localnici sub denumirea de Poiana Ursoi. Denumirea vine de la faptul că, are într-adevăr, forma unei inimi, care poate fi observată cel mai bine de pe versantul opus. Poiana se află în plin proces de transformare în arie naturală protejată, fiind folosită de către Consiliul Judeţean Alba ca imagine-simbol pentru turismul judeţului Alba.

Castelul Bethlen-HallerCastelul-Bethlen-Haller-Cetatea-de-Balta

Zăboveşte triumfător  de peste 400 de ani în comuna Cetatea de Baltă.  Înălţat pe o colină la ieşirea din sat înspre Târnăveni, impunătorul edificiu a fost clădit în stil renascentist francez în secolul al XVI-lea, ca proprietate a lui Miklos Bethlen, cancelarul Transilvaniei. A suferit apoi reconstruiri fundamentale între 1615-1624, după modelul castelului Chambord din Franţa, modificările fiind realizate de către următorul proprietar, Eugen Haller. Rectangular, cu ziduri înalte şi masive din cărămidă (cu grosimi de până la 1,50 m), castelul impresionează prin poarta de acces şi turnurile de colţ, monumentale prin forma cilindrică. Exista chiar şi un pod mobil, ce făcea trecerea peste fostul şanţ, dar care nu a fost niciodată umplut cu apă. Podul a fost, apoi, înlocuit cu o casă a scărilor; scripetele acestuia (datând din 1560) există şi azi. Cât despre încăperi, ele se remarcă prin sobrietate, echilibru compoziţional şi, mai ales, prin varietatea bolţilor, cu elemente baroce. Azi, un parc împrejmuieşte clădirea, formând un peisaj emoţionant de verdeaţă şi turnuri. Contrar zvonurilor şi legendelor, castelul n-a fost construit în scop militar, pentru apărare, ci ca reşedinţă de agrement, dedicată în special vânatului.

Vreme de 150 de ani, a aparţinut mai multor familii de nobili maghiari, timp în care viaţa castelului a fost mai degrabă aventuroasă. A fost rând pe rând moştenit, pierdut la cărţi, donat. Mai târziu, în anii comunismului, edificiul a servit ca sediu al I.A.S. Jidvei în perioada în care a luat naştere şampania de Jidvei. După 1989, el a fost revendicat de către ultimul descendent al familiei Haller, fiindu-i apoi retrocedat de către statul român. Ulterior, castelul a fost cumpărat de către familia Necşulescu, devenind astfel proprietate privată. În 2003 au început lucrările de restaurare şi reamenajare a ansamblului, iar proprietarul a păstrat atât principalele elemente arthitecturale renascentiste, cât și o parte din cele baroce, datând de la renovarea din 1773. Au fost adăugate în plus diverse decorații ce oferă interiorului edificiului un aer medieval. Per ansamblu, interiorul castelului oferă o experiență artistică eclectică, în urma căreia vizitatorul poate simți evoluția de patru secole a acestei clădiri: de la bolţile și ancadramentele renascentiste, la elementele baroce, până la gresia modernă și chiar replicile contemporane de armuri medievale. În prezent, imaginea castelului este asociată cu vinul Jidvei. Castelul dispune de 12 camere, de 4 şi 5 stele. Deocamdată, castelul nu oferă posibilităţi de cazare, iar vizitarea lui se face doar în circuit închis. Actualii proprietari au amenajat o sală unde, în urma unei rezervări, te vei putea răsfăţa cu degustarea unor variate soiuri de vinuri dintre cele mai alese din vestitele Podgorii al Jidveiului şi Târnavelor  sau vei putea încerca gustoase specialităţi culinare, gătite în bucătăria castelului.

Transalpinatransalpina-big-size

Este cea mai înaltă șosea din România, numită şi „Drumul Regelui”,  care a devenit în ultimii ani un adevărat fenomen turistic. Pe perioada celor trei luni în care drumul este integral deschis circulației rutiere, zeci de mii de turiști, dintre care foarte muți străini, vizitează această superbă zonă montană cu peisaje de vis. Transalpina leagă Transilvania de Oltenia pe o distanță de 148 km, între municipiul Sebeș din județul Alba și localitatea Bengești din județul Gorj. În judeţul Alba, drumul străbate Valea Sebeşului, o zonă deosebit de pitorească pe care marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu pe bună dreptate a “botezat-o” Valea Frumoasei. Drumul este asfaltat 99.99% iar calitatea asfaltului este ireproşabilă. Chiar dacă DN 67C este un drum naţional, acesta trece printr-o zonă sălbatică, neadaptată traficulului auto: se face uneori slalom printre vaci aflate la păscut, măgari, oi, grupuri de capre, etc.

Şoseaua şerpuieşte printre munţi cu păduri de foioase, însoţeşte apa limpede a râului Sebeş, cu salba de hidrocentrale şi lacurile de acumulare de la Tău şi Oaşa, trecând pe lângă versanţi stâncoşi cu izvoare cristaline şi ajungând la pădurile de conifere, scăldate de razele soarelui. La un moment dat, drumul se bifurcă, putându-se ajunge după 29 km la Petroşani, respectiv după 41 km la Voineasa. În judeţul Gorj, cu câteva zeci de kilometri înaintea Popasului Urdele, aflat la 121 km de Alba Iulia, după urcarea serpentinelor, apare golul alpin. La Popasul Urdele, cel mai înalt punct al traseului, se înfăţişează ochiului turistului un platou imens cu pajişte alpină pe care “au răsărit” parcă stânci răzleţe, iar în prăpastie se ascunde, între câteva creste, un lac natural. Şoferii trebuie să fie pregătiţi însă pentru orice, deoarece pe Transalpina nu există semnal pe nicio reţea de telefonie mobilă, iar de la Şugag până la ieşire din judeţul Alba singurele popasuri turistice sunt Restaurantul-pizzerie “Popasul Regelui”, de la Tău şi Cabana Oaşa.

Drumul şi-a luat numele de la latinescul “Transalpina” (ţara de dincolo de munţi), cum era numită în vechile texte şi hărţi latineşti Ţara Românească, şi e supranumit “Drumul Regelui”, pentru că Regele Carol al II-lea, după ce l-a reconstruit, în anul 1938 l-a inaugurat parcurgându-l el însuşi, împreuna cu familia regală. Deşi este mai înaltă mult mai veche şi mai frumoasă decât Transfăgărăşanul, este mai puţin cunoscută pentru  că , Transalpina, cu toate ca este catalogat  drum naţional, DN 67c (parţial), nu a fost până în 2009 niciodată asfaltată. Transalpina a fost cosntruită de armatele romane în drumul lor spre Sarmizegetusa, pavată cu piatră de Regele Carol al II-lea după 1930 şi reablitată de nemţi în al II-lea Război Mondial, după care a fost dată uitării de autorităţile române.

Astăzi,  este printre puţinele drumuri din ţară pe care se poate ajunge cu maşina până la nori şi… chiar deasupra lor. Transalpina se întinde pe o distanţă de 148 de kilometri, iar în punctul cel mai înalt, în Pasul Urdele, şoseaua atinge cota de 2.145 de metri, depăşind cu peste 100 de metri Transfăgărăşanul.

În zonă e şi Valea Frumoasei despre care vă spuneam că o străbate Transalpina, un colţ de rai,  cu privelişti de vis şi aer oxigenat. Râul Sebeşului formează una dintre cele mai sălbatice văi carpatine din România, impresionând prin diversitate şi originalitate. Relieful, reţeaua hidrografică bogată a zonei, abundenţa şi varietatea florei şi faunei, monumentele sale naturale, fac din Valea Sebeşului un loc potrivit pentru toate categoriile de turişti în toate anotimpurile.Acest ţinut a fost remarcat şi de Mihai Sadoveanu în povestirile sale, iar „Frumoasa” şi „Poarta Raiului” sunt doar două denumiri prin care îl caracterizează. “Din locurile acestea unde am petrecut şi am stat privind, cu sufletul îmblânzit de dulceaţa lor, se desfăşoară păduri după păduri, şi iarăşi păduri nesfârşite. Acolo-i împărăţia sălbăticiunilor, cât ţin munţii şi sihlele”, scria impresionat de ceea ce a văzut aici Mihail Sadoveanu.

Pianu de Jos sau cel mai mare teren natural de golf din România143952transavia9.jpg

Pianu de Jos, comună din judeţul Alba este recunoscută datorită faptului că găzduieşte cel mai mare teren natural de golf din ţară. Sute de iubitori ai golfului din toată lumea vin anul la Pianu de Jos pentru a-şi încălzi crosele şi pentru a parcurge traseul amenajat „de 5 stele” al terenului de golf. Pe lângă latura sportivă, complexul „Paul Tomiţa” oferă turiştilor o oază de linişte, aflându-se în inima naturii din judeţul Alba.

Istoria. Impresionaţi de mărimea şi, mai ales, de frumuseţea terenului de golf, profesioniştii l-au asemănat cu vestitul teren de la Augusta, din SUA. Ca proprietate, aparţine Clubului de Golf „Paul Tomiţă”, înfiinţat în 1995 de către prinţul Sturdza, de loan Bolog (preşedinte) şi de vestitul jucător de talie mondială, regretatul Paul Tomiţă (preşedinte onorific). Era pe atunci, primul club privat din ţară, primii paşi într-ale golfului fiindu-le oferiţi aspiranţilor de către însuşi Paul Tomiţă, profesor la Clubul Diplomatic Bucureşti, unde a fost director timp de 35 de ani. Pe scurt, fără domnia sa nu puteam vorbi de golf, cel puţin la Pianu de Jos. Preşedinte a fost, apoi, Giorgio Tomaseli, excelent cunoscător al golfului. Au urmat etape de dezvoltare a clubului, prin extinderea terenului şi, în principal, prin înmulţirea competiţiilor de specialitate. Un aport deosebit în bunul mers al clubului l-a avut Consiliul Judeţean Alba, care i-a devenit partener, relaţie concretizată prin extinderea terenului şi prin construirea unui helioport, care permite o mai bună deplasare a jucătorilor din ţară şi de peste hotare. Cât despre omologarea terenului, aceasta a fost făcută acum patru ani de către o comisie specială din Germania. lată şi câteva din turneele la care te poţi înscrie ca participant: Cupa Cristen Munchen Germania, urmând Alba Golf Challenge, Cristal Audi, Supremia, Transavia, Edi Espedition, Henkel România, Golf Community Challenge, Alpin – Paul Tomiţă, Pomponio, Medas Contract Cup, Elis, Elit, Rotary, Banca Transilvania, Campionatul Naţional şi multe altele. Toate sunt internaţionale şi conferă satului Pianu de Jos un statut la care nimeni, cu ani în urmă, nu îndrăznea să viseze: acela de gazdă a unor evenimente sportiv-culturale de cea mai înaltă ţinută.

PENTRU SONDAJ, CLICK AICI

SURSA: ziarulunirea.ro

3 răspunsuri

  1. iancau_Anamaria@yahoo.ca' Ana maria spune:

    Foarte frumos articolul… se poate sa scoateti in evidenta mai des locurile frumoase din Romania.. fiindca avem multe.

  2. Superbe toate aceste locuri, le-am vizitat si le-as revedea oricand cu placere. Anul trecut am stat la niste pensiuni din zona, mi-am facut rezervare pe http://www.hotero.ro in avans si nu am fost nevoita sa caut loc de cazare la fata locului (uneori exista riscul sa nu gasesti camere disponibile), ocupandu-mi timpul cu vizitarea locurilor minunate din Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus