Cadavrul unui tânăr care a fost dat dispărut de sâmbătă seara, a fost descoperit luni după-masa, în jurul orelor 16, la aproximativ 300 de metri în aval de podul de cale ferată din zona străzii Timişoarei, plutind pe apele Timișului.

Speriați la zărirea trupului neînsuflețit, martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la ambulanță, pompieri și poliție. Din nefericire, nimic nu s-a mai putut face pentru ca băiatul dispărut de acasă de aproape două zile să fie readus la viață.

CITEŞTE ŞI: FOTO. Bărbat găsit MORT între Petroşani şi Parâng

Doi tineri care făceau baie la câteva sute de metri de pod l-au descoperit agățat de mal. Aceștia au și sunat la 112 și, spre stupefacția unuia dintre ei, acesta îl și cunoștea, petrecându-și copilăria alături de el la sat. Tânărul înecat avea îmbrăcăminte completă pe el, inclusiv telefonul mobil în buzunar, pe care a fost apelat de sute de ori în ultimele 48 de ore. Victima a fost identificată la fața locului de un membru al familiei.

Tânărul a fost dat dispărut oficial în această dimineață de către polițiști, care au făcut apel la canalele mass-media pentru a încerca să dea de lugojeanul care era de negăsit. Prietenii băiatului au explicat luni dimineața că Vlad a plecaut de acasă sâmbătă seara, în jurul orelor 19, spre un local din oraș, acolo unde urma să mănânce o pizza.

De la orele 19 și până la 5 dimineața, în ciuda apelurilor neîntrerupte primite de la amicii lui, tânărul nu a răspuns la telefon, iar de la 5 dimineața are telefonul închis. De atunci și până luni după-masa, întreg orașul l-a căutat pe tânăr, fotografia lui fiind distribuită de peste 1.000 de ori pe rețelele de socializare.

cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus