Turiștii care vizitează Cetatea Deva au de astăzi indicatoare cu traseele pe care pot să le urmeze la pas

Începând de astăzi, miercuri, 13 iunie 2018, traseele din Cetatea Devei au fost semnalizate cu   panouri.

Turistul poate afla din datele inscripționate pe acestea, numărul traseului și durata estimativă pe care o va face mergând obișnuit, la pas, pe direcția indicată.

În Cetatea Deva se regăsesc trei trasee turistice:

Traseul nr.1 –  începe din spatele restaurantului de la Poalele Cetății și până la Poarta I, timpul de mers aferent: aproximativ 45 de minute;

Traseul nr. 2 –  începe de la intrarea în tunel (partea dreaptă) și până la Poarta I, timpul de mers aferent: aproximativ 40 de minute;

Traseul nr. 3 – începe din fața tunelului (partea stângă) și până la Poarta I, timpul de mers aferent: aproximativ 30 de minute.

De-a lungul traseelor, reprezentanții Serviciului Public Administrare Cetate Deva au amplasat și marcaje turistice pe copaci, pietre sau alte locuri unde acestea sunt vizibile pentru turiști. Marcajele reprezintă de fapt simboluri care au rolul de a arăta vizitatorului direcția de mers dar și de a-l atenționa asupra unor posibile pericole.

Administratorii monumentului istoric le transmit turiștilor că aceste marcaje sunt importante în ghidarea lor pe traseul pe care au ales să îl urmeze, pentru a cunoaște cât mai bine fortăreața medievală din secolul al XIII-lea, emblemă a municipiului Deva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus