Regulamentele FRF pun în încurcătură echipele din vestul țării. Chiar dacă a bătut pe teren cu 6 – 1 formaţia FC Caransebeş în ultimul meci din Cupa României, cel mai probabil Ripensia Timişoara va fi dată afară din competiţie, cu tot cu adversarul său din acest meci.

Federaţia Română de Fotbal a decis, prin Comisia de Disciplină, să declare învinse atât Ripensia cât şi FC Caransebeş, echipe care s-au întâlnit în ultima manşă din Cupa României.

Celor două li se vor alătura şi UTA Bătrâna Doamnă, formaţie care a învins la Lugoj şi, la fel ca şi Ripensia, s-a calificat mai departe în competiţie.

Decizia are la bază faptul că cele trei echipe au efectuat câte patru schimbări.

În urma şedinţei din 28 august, Comisia de Disciplină a FRF a decis: „În baza art. 86/9/1 din RD (n.r – Regulamentul de Disciplină) se sancționează cluburile Ripensia Timișoara și FC Caransebeș 1913 cu pierderea jocului prin fortfait”.

La meci nu a fost prezent un observator, iar trimiterea unui al patrulea jucător în teren nu este permisă la acest nivel, acesta fiind trimis în teren după ce arbitrii ar fi fost consultaţi, menționează sursa citată. În etapele inferioare, până în momentul în care sunt în cursă echipe de liga a treia, se permite acest număr de schimbări.

În aceiaşi situaţie a ajuns şi UTA Bătrâna Doamnă, echipa arădeană care a învins la Lugoj, dar care a primit o decizie similară. Acum, cei de la Vulturii Lugoj vor merge mai departe în cupă, deși au pierdut meciul cu UTA Bătrâna Doamnă.

Cele trei echipe pot contesta decizia FRF. 

digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus