Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 24 mai 2019, ora 1800, în curtea instituției, manifestarea cultural-educativă „Trofeul Micului Cititor”, dedicată Zilei Internaționale a Copilului, copiilor care frecventează biblioteca noastră.

La baza organizării acestui eveniment stă dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit.

Criteriul care a determinat decernarea premiilor a fost fidelitatea acestora față de bibliotecă, fidelitate exprimată în numărul de împrumuturi de carte și alte materiale de bibliotecă, numărul de participări la activitățile bibliotecii etc. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu Secția de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii Trofeului Micului Cititor, ediția 2019. Astfel vor fi decernate 10 premii care-i vor recompensa pe cei mai fideli mici prieteni ai Bibliotecii.

Evenimentul se va deschide cu spectacolul intitulat „Capra cu trei iezi”, în regia lui Horațiu Ioan Apan, o producție a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani.

După înmânarea premiilor pentru micii cititori, va urma o sesiune de face painting. Totodată, anul acesta le-am pregătit o surpriză celor mai mici cititori, și anume o oglindă foto. Astfel vor putea imortaliza această zi dedicată copiilor.

Nu pot fi uitați profesorii care au îndrumat în fiecare zi copiii, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndreptat spre bibliotecă. Pentru toate acestea, cadrele didactice merită mulțumirile noastre și vor fi și ele premiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus