Săptămâna 2- 9 aprilie a fost excelentă din punct de vedere a căzărilor turistice în municipiul Deva, datorită numărului mare de elevi, profesori și însoțitori, care au participat la Olimpiada Națională de Chimie, dar și la Cupa Cetății la gimnastică aerobică. Gradul de ocupare a fost de circa 60% pe parcursul întregii săptămânii trecute.

„Dată fiind perioada curentă a anului afirmăm că acest rezultat este excelent, mai ales că majoritatea cazărilor au fost de 3-7 nopți. În comparație, sejurul mediu în județ se situează la 1,4 nopți, conform INSS. Acest rezultat excelent al săptămânii trecute se datorează, în primul rând, celor două evenimente organizate la Deva: Olimpiada Națională de Chimie și Cupa Cetății la gimnastică aerobică. Fiecare eveniment a strâns circa 200 de participanți. Fiind vorba de elevi, pe lângă ei s-au cazat în Deva familii ale acestora sau susținători. Felicitări Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Consiliului Județean Hunedoara, Primăriei Municipiului Deva și Liceului Sportiv Deva. Sperăm să vedem cât mai multe astfel de evenimente care să producă ocupare turistică în municipiul Deva și județul Hunedoara”, a declarat prof. ec. drd. Lucian Stanciu-Gorun, președinte Organizația Patronală din Turism Deva-Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus