Muzica unor legende rock reinterpretată într-o combinație inedită de instrumente, cu sonoritate specială – flaut, marimbă și vibrafon!

Trei artiști de excepție oferă devenilor o experiență sonoră complet nouă, în cadrul concertului extraordinar ”Legends”, care va avea loc luni, 28 septembrie 2020, la ora 19:00, pe esplanada Pro Arte a Colegiului Național ”Decebal”!

Flautistul Mihai Ioachimescu și PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă și Răzvan Florescu – vibrafon), singura formație camerală de percuție din România, aduc în fața publicului o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică.

Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Depeche Mode, Deep Purple, Guns N’Roses sunt doar câteva dintre ”legendele” incluse într-un program electrizant, de înaltă ținută.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva și Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” și face parte dintr-un turneu național pe care Mihai Ioachimescu și PERCUSSIONescu îl susțin în opt orașe din România, în perioada septembrie-octombrie 2020.

Protagoniștii turneului sunt cunoscuți publicului în urma unor serii de concerte precum ”La Vida Loca”, ”Origins”, ”Romanian Rhapsody”, ”Bits of Romanian Beats” sau ”Vibraimba”.

Evenimentul se desfășoară cu respectarea măsurilor instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

AFIS Concert Legends

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus