Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva vă invită la cea de-a patra ediţie a Turneului Național ,,Orgile României”, miercuri, 6 iulie 2022, ora 19:00, la Parohia Reformată din Deva (lângă Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria”).

 

Tânărul organist Eduard Antal, continuă incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în catedrale şi biserici catolice şi reformate din România.

Înaintea turneului, Eduard Antal declara: „Cred că de-a lungul timpului, turneul s-a transformat în ceva mai profund și mai important decât o înșiruire de concerte. Simt că turneul a devenit o comunitate, o familie a organizatorilor, gazdelor și ascultătorilor.”

 

„Tot mai des suntem înconjurați de realități macro, fie că vorbim despre globalizare, pandemie sau conflict militar, toate au o doză de negativitate, dar cum ar fi să descoperim și să ne concentrăm asupra lucrurilor pozitive din jurul nostru? Din această perspectivă, repertoriul propus în acest an intenționează să surprindă unele din cele mai frumoase lucrări compuse în spațiul european. Astfel, buchetul repertorial va cuprinde compozitori din Franța, Germania, Anglia, Italia, Spania, Ungaria, dar va cuprinde și teme românești, pentru că turneul este despre lucrurile bune și frumoase din jurul nostru”, mărturisea organistul Eduard Antal.

 

Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru ,,Regina Instrumentelor”, în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Louis-Nicolas Clérambault, Johann Pachelbel, Juan Cabanilles, Girolamo Frescobaldi, Padre Davide da Bergamo, Dietrich Buxtehude, Johann Sebastian Bach, Theodor Grünberger, John Stanley, Béla Bartók.

 

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Program muzical

 

Louis-Nicolas Clérambault (1676-1749) – Suite du Deuxiéme Ton

Johann Pachelbel (1653-1706) – Chaconne în re minor P. 41

Juan Cabanilles (1644-1712) – Corrente italiana

Girolamo Frescobaldi (1583-1643) – Aria detta la Frescobalda, F 3.32

Padre Davide da Bergamo (1791-1863) – Elevazione in Re minore

Dietrich Buxtehude (1637-1707) – Preludiul în fa# minor, BuxWV 146

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Fantezia în sol major, BWV 572

Theodor Grünberger (1756-1820) – Nach der Epistel

John Stanley (1712-1786) – Trumpet Voluntary

Béla Bartók (1881-1945) – Șase dansuri românești

 

Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva

Afis Comunicat Orgile Romaniei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus