Salariul brut al unui profesor grad I creşte de la 4.946 la 5.153, respectiv cu 207 lei iar cel al unui învăţător grad I de la 3.080 la 3.234, cu 154 lei, prevede ordonanţa de urgenţă referitoare la corecţiile salariile din sectorul bugetar, care a fost respinsă de liderii sindicatelor din educaţie.

Potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX, ordonanţa de urgenţă privind salariile din sectorul bugetar, respinsă de liderii sindicatelor din educaţie, prevede o creştere salarială de 207 lei pentru un profesor gradul I, vârsta 25-30 de ani, cu studii superioare.

În prezent, potrivit unui exemplu conţinut de grilă, un profesor gradul I, vârsta 25-30 de ani, cu studii superioare, are un salariu de încadrare de 2.405 lei (conţine cele trei majorări succesive anterioare), la care se adaugă gradaţia de merit, 601 lei, indemnizaţie diriginte, 301 lei, spor de vechime, 826 lei, compensaţii tranzitorii rural, 241 lei, şi se ajunge la un salariu de bază de 4.374 lei. La salariul de bază se adaugă două sporuri, spor simultan, 331 lei, şi spor rural, 241 lei, şi rezultă un salariu brut de 4.946 lei.

Potrivit documentului, în varianta propusă de Guvern se pleacă de la un salariu de bază de 3.156 lei, care conţine salariul de încadrare şi sporul de vechime. La salariul de bază se adaugă gradaţia de merit, 789 lei, îndemnizaţie diriginte, 395 lei, compensaţii tranzitorii rural, 241 lei, şi se ajunge la un salariu brut de 5.153 lei, respectiv 207 lei mai mult decât are în prezent un profesor de gradul I.

În ceea ce priveşte învăţătorul gradul I, cu vârsta 22-25 de ani şi studii medii, salariul de încadrare actual este de 1.792 (conţine majorările succesive anterioare). La acesta se adaugă gradaţia de merit, 448 lei, indemnizaţia de diriginte, 224 lei şi sporul de vechime- 616 lei şi se ajunge la un salariu de bază de 3.080 lei.

În varianta propusă de Guvern, conform grilei ordonanţei de urgenţă, salariul de bază este 2.352 lei (conţine salariul de încadrare şi sporul de vechime). La salariul de bază se adaugă gradaţia de merit, 588 lei şi indemnizaţia de diriginte, 294 lei, astfel că se ajunge la un salariu de bază de 3.234 lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 154 de lei faţă de cât câştigă în prezent un învăţător cu gradul I.

Potrivit documentului, salariile debutanţilor cresc în medie cu 16%.

Negocierile dintre sindicaliştii din învăţământ şi reprezentanţii Ministerului Muncii au eşuat, profesorii urmând să declanşeze acţiuni de protest în Capitală pe 1 iunie, au declarat, luni, reprezentanţii sindicatelor pentru MEDIAFAX.

Sindicaliştii din învăţământ s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii Ministerului Muncii, pentru o nouă rundă de negocieri privind salarizarea. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de propunearea Guvernului şi spun că miercuri vor avea loc acţiuni de protest în Capitală.

Potrivit liderului Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, propunerea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5% în grila de salarizare, ceea ce ar însemna creşteri doar pentru o parte a cadrelor didactice.

“Negocierile au durat 30 de minute. Am propus o creştere salarială de 10% de la 1 ianuarie 2017 sau de 5% de la 1 august 2016 şi de încă 5% de la 1 ianuarie 2017. Propunerea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5%. Acesta este lucrul care ne-a nemulţumit”, a declarat pentru MEDIAFAX liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Miercuri va avea loc în Capitală un marş de protest al cadrelor didactice, la care se vor alătura elevi şi părinţi.

“Vom comunica rezultatul negocierilor în teritoriu. Cel mai probabil, oamenii nu vor fi mulţumiţi şi în proporţie de 99% marşul de protest va avea loc”, a mai adăugat liderul FSLI, Simion Hăncescu.

mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus