Preocuparea majoră a comentatorilor (mai mult sau mai puțin avizați) gravitează în jurul scandalurilor politice. Fie că sunt generate de disputele epuizante din zona Justiției, fie că întorc pe toate părțile răfuielile politice ale principalilor actori publici, dezbaterile mențin o tensiune și o stare de spirit păcătoasă în întreaga țară. Învrăjbiți unii împotriva altora, românii parcă au uitat că viitorul se întâmplă în fiecare zi lăsată de Dumnezeu.

Rețelele de socializare sunt inudate de soldați credincioși gata să-și sacrifice toate cele 8 ore de la locul de muncă pentru a posta invective, comentarii sau poze trucate, batjocoritoare, care servesc cauzei. Desigur, o cauză artificială, dar care ne ține „vii”. Ne hrănim zilnic cu ura revărsată dintr-o tabără sau alta, uitând voluntar că otrava pe care o înghițim zi de zi este răul care ne dezumanizează.

Nimeni nu vorbește despre EDUCAȚIE. În afara disputelor sterile legate de manualele școlare sau de salariile dascălilor, nimeni nu „atacă” adevăratele provocări din sistemul de învățământ. Nimeni nu pare dispus să investească în educația copiilor noștri, în îmbunătățirea condițiilor în școli sau în calitatea actului educațional. Nu am înțeles după 28 de ani de la Revoluție că progresul, cheia dezvoltării acestei țări, stă în pregătirea cetățenilor României de mâine? Nu! Copiii învață după programe școlare care nu au nimic în comun cu cerințele pieței muncii, în săli de clasă unde le cade tencuiala în cap, sub îndrumarea unor dascăli demotivați (cu salutarele excepții). Educația copiilor este o dezbatere ignorată de conducătorii nației.

Nimeni nu-și asumă un proiect național pe SĂNĂTATE. Demersul încă timid de ridicare a celor trei spitale regionale pare neverosimil în condițiile în care, din 2007 încoace, am tot ascultat această partitură. În continuare nu avem vaccinuri, în continuare spitalele sunt adevărate zone cu risc, în continuare medicii pleacă din țară. Lipsa unei viziuni, a unei strategii pe termen mediu și lung face ca acest sistem de sănătate, deja șubrezit, să se vulnerabilizeze de la o zi la alta. Vorbind despre sănătatea noastră ca națiune, este limpede că scapă cine poate. În România se moare de gripă, vorba unui celebru personaj dintr-un film românesc.

Nimeni nu pare capabil să genereze o strategie în INFRASTRUCTURĂ. Unul dintre cele mai mari minusuri ale ultimilor ani este lipsa unor rețele de autostrăzi. Nimeni nu este interesat de o strategie pe termen lung care să fie, indiferent de culoarea politică a guvernelor, respectată cu sfințenie. Realizarea unor rețele de autostrăzi trebuie să fie un proiect de țară pe care să și-l asume toți actorii politici. Lipsa acestor rețele de trafic rutier îngreunează activitatea marilor agenți economici și blochează noi posibile investiții. În zi de azi, vecinii unguri așteaptă undeva lângă Oradea să-și unească autostrada de a noastră. A noastră, evident, fiind „realizată” doar în planuri și proiecte. Adică pe hârtie.

Cele trei domenii enumerate mai sus ar trebui să fie prioritatea de dezvoltare a României. Amânarea rezolvării problemelor din Educație, Sănătate și Infrastructură adâncește criza în care se află țara noastră. O criză profundă, o criză definitorie pentru viitorul nostru. 

Iar deasupra celor trei stă JUSTIȚIA, în sensul larg al dreptatății și legalității după care se rânduiește un popor și conducătorii lui. Până când nu vom rezolva problemele grave din Justiție, nimic bun nu ne așteaptă la orizont.

Centenarul Marii Uniri ar putea fi momentul zero în care politicienii să înțeleagă că la umbra luptelor politice nu cresc decât mărăcini. Va fi 2018 momentul de luciditate al celor care ne conduc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus