În loc să vină cu răspunsuri la problemele dascălilor, Carmen Hărău îi cheamă să intre în politică.

Gafă de proporții a deputatei PNL de Hunedoara Carmen Eleonora Hărău. Prezentă la o dezbatere publică privind viitorul Educației –  eveniment organizat la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, deputata le-a recomandat dascălilor prezenți să studieze legea finanțării campaniilor electorale și să candideze pentru că nici măcar nu știu „cât potențial electoral au”.

Totul s-a petrecut după ce președintele Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Hunedoara, Paul Rusu a prezentat o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ. Printre acestea , au fost enumerate: dezinteresul financiar accentuat față de educație și deciziile care sunt motivate de alte interese decât cele educaționale.

Imediat după acest moment, deputata a cerut să i se dea cuvântul.

Carmen Hărău le-a transmis profesorilor prezenți în sală că pot găsi rezolvarea la problemele lor dacă vor intra în politică. Deputata le-a recomandat să citească legea finanțării campaniilor electorale și să ia în calcul înscrierea într-un partid pentru a candida pentru că „de această dată, campaniile electorale nu vor mai fi atât de costisitoare.”

„Haideți în politică, oameni buni! Educația trebuie să intre în sistem. Evident că partidul din care fac parte e cel care vă cheamă prin vocea mea, dar nu e o condiție. Dumneavoastră aveți un potențial electoral de care nici nu vă dați seama. Este apelul meu sincer, dezinteresat”, le-a mai spus Carmen Hărău profesorilor din județul Hunedoara.


Îndemnul deputatei a strânit rumoare în sală, iar secretarul de stat prezent la eveniment a părăsit lucrările simpozionului criticând politizarea la care a asistat.

Declarațiile deputatei PNL sunt cu atât mai revoltătoare cu cât, se militează pentru eliminarea politicii din sistemul de învățământ. Ca și cum politizarea instituțiilor deconcentrate nu ar fi o problemă destul de mare, deputata este primul politician care militează pentru politizarea pe față a educației.

Alina Gorghiu (co-președinte PNL): Politizarea învățământului este un virus de care trebuie să scăpăm

5 răspunsuri

  1. asta saraca de ea nu are nicio vina, atat o duce mintea. Se pare ca nu stie ca marea majoritatea a profesorilor fac politica, numirile in functiile de conducere se fac pe criterii politice – dansa poate ca astfel cere transparentizarea acestor numiri

  2. Invatamantul trebuie depolitizat. Directorii trebuie numiti prin concurs, dintre cei mai buni cotizanti membri de partid.

  3. La fel ca orice cetatean si dascalii au dreptul sa faca politica si chiar sa candideze si sa fie alesi . Recomandarea de a intra in politica era pentru sustinerea intereselor bransei .Asta nu are nici o legatura cu numirea in functii de conducere pe criterii politice (intens practicata de ISJ Hd. in ultimii trei ani ) si cu atat mai putin propagarea optiunilor politice in randul elevilor !!!

  4. Dna Harau ce stie sa faca?! Pentru bani si putere orice…orice.. politizam invatamantul, rezultate mai proaste, oameni ușor de manipulat…

  5. dan_patruica@yahoo.com' Patruica Dan spune:

    Parcă mai ieri copresedinta ei scotea foc pe nări împotriva politizării excesive din învățământ !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus