Un deţinut de la Penitenciarul Aiud s-a spânzurat, duminică, în grupul sanitar al camerei.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Penitenciarul Aiud, duminică, în jurul orei 6,20, personalul medical al Penitenciarului Aiud a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane private de libertate care a săvârşit un act de suicid, prin spânzurare, în grupul sanitar al camerei de deţinere.
„Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost apelat serviciul unic de urgenţă 112, în unitate prezentându-se două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. În ciuda eforturilor depuse de membrii echipajelor SMURD, decesul a fost declarat la ora 7,23. Conform procedurilor legale, administraţia locului de deţinere a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi familia persoanei decedate”, se arată în comunicat.
AGERPRES
In pnt Aiud nu este pentru prima data .judecatorul delegat nu poate da in vileag trupele speciale care îi bat pe detinuti pina ajung la suicid .am fost acolo in anul 2014 si mascati au intrat peste un detinut la ora 04 :20 in miez de noapte .Anp stia treaba asta ?? Pai Itu si Nazare au ascuns acest incident fara sa îi pese fata de autoritatile abilitate.