Autoturismul condus de polițist a lovit un microbuz de transport persoane.

Trei femei s-au ales cu traumatisme multiple într-un accident petrecut pe podul rutier de la Năvodari, în urma coliziunii între microbuzul în care se aflau și un autoturism condus de un polițist din București. Victimele au fost transportate la spital.

Accidentul a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe podul rutier de la Năvodari. Un microbuz de transport persoane, pe ruta Năvodari- Constanța, a intrat în coliziune cu un autoturism cu numere de București, aparținând unui ofițer superior din conducerea unei Direcții din IGPR, aflat în concediu pe litoral.

Posibilă cauză a accidentului este neacordarea de prioritate a conducătorului auto din  autoturism, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Cele trei victime ale accidentului sunt din microbuz. O femeie de 49 de ani a suferit un traumatism craniofacial, o alta, de 37 de ani, are traumatism toracic și a treia, de 52 ani, a fost diagnosticată cu traumatism de coloană cerebrală. Sunt stabile, conștiente, dar speriate. Primesc ingrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

În urma anchetei, dacă se dovedește că este vinovat, polițistul din București rămâne fără permis de conducere.

Sursa: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus